Articol de GSP - Publicat luni, 06 iulie 2020 15:04
Actorul și comediantul Mihai Bobonete, un cunoscut fan al Craiovei, a avut o replică dură pentru Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.
După 2-2 cu Astra, Dan Petrescu s-a luat de formația din Giurgiu și a spus că speră ca Budescu și compania să joace cu aceeași intensitate și la meciul cu Craiova. Declarațiile antrenorului l-au făcut pe Bobonete să reacționeze pe Facebook.
„Bursucul e bun, dar nu se dezice de stilul unic al antrenorilor români sau mai bine spus al fotbalului de la noi.
Omul face egal cu Astra și la conferința de presă, în loc să comenteze meciul prost făcut de ai lui, el avea probleme cu oltenii. Că Budescu si Alibec n-au jucat la fel cu oltenii, că în meciul cu Gazul a luat ăla roșu, că arbitrajul...
Miza e mare, mai sunt meciuri puține, înțeleg tensiunea, dar să nu uităm de profesionalism și diplomație. Ia-o, moșule, mai ușor si vezi mai bine de curtea proprie.
Așteptăm totuși o conferință de presă, nu lacrimi și oftică! Sunt semne clare că anul ăsta e anul ăla!”, a fost mesajul postat de Bobonete.
„Mi-aș dori foarte mult, când vine Craiova aici, Astra să joace în același spirit și să îi văd în teren pe Budescu, Alibec și Fatai. Sper să îi văd pe acești 3 jucători. Sper ca și cei de la Botoșani să joace meciul vieții cu Craiova, la fel și FCSB. Mi se pare ciudat ce s-a întâmplat la ultimul meci, la Mediaș (n.red. la Gaz Metan - Craiova 1-2). Cum a luat roșu Buș. Noi nu am primit penalty azi, la Camora”
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
VIDEO Dan Petrescu: „Presiunea a fost prea mare poate şi s-a ratat incredibil de mult"
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
Scandal între Dan Petrescu și Dani Coman: „Nu suntem prieteni!” » Ce s-a întâmplat la pauză
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro