Articol de GSP - Publicat luni, 02 decembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 02 decembrie 2013 00:36
Managerul din Ghencea îl acuză dur pe Haţegan pentru că nu l-a eliminat pe Benga, critică programarea făcută de LPF şi FRF şi admite că şi echipa e într-un impas.
- Domnule Stoica, 1-1 cu Petrolul e un rezultat echitabil?
- Aş fi fost pregătit să spun că e un rezultat echitabil dacă n-ar fi existat eroarea de arbitraj din prima repriză. Aş vrea să-i adresez o singură întrebare lui Haţegan, care arbitrează în Champions League. De ce n-a fost eliminat Benga, pentru un fault grosolan la Adi Popa? Apoi, Benga e cel care a marcat şi a egalat.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
- Consideraţi că...
- Consider că e o campanie împotriva noastră, dusă de arbitri, dar şi de cei din presă şi se creează o falsă impresie că Steaua e avantajată. Şi mai am o întrebare. De ce Colţescu, care ia 3 decizii corecte la Vaslui - Steaua, e suspendat apoi 4 etape? E un mesaj pe care CCA îl dă arbitrilor şi anume că cine arbitrează corect meciurile Stelei va sta deoparte?
- Vă gîndiţi să faceţi memoriu?
- La noi în ţară nu contează memoriile, contează doar raportul observatorului. Nu contează probe video, dar această ofensivă împotriva noastră începe să dea rezultate. Înţeleg că Petrolul l-a dorit foarte mult pe Haţegan. Am început să avem arbitraje potrivnice şi nimeni din presă nu scoate în evidenţă acest lucru. Singurul aspect pozitiv al acestui meci e faptul că Petrolul a rămas la aceeaşi distanţă, plus că avem 3 meciuri mai puţin, dar, pe de altă parte, nu e bine pentru că nu mai cîştigăm de multă vreme.
"Sperăm să rămînem principala favorită la titlu"
- E puţin acest 1-1 pentru Steaua?
- Am pierdut două puncte importante. Nu ştiu dacă am fi meritat să cîştigăm, dar dacă Benga ar fi fost eliminat sînt sigur că altul ar fi fost rezultatul. Altfel, avem şi noi probleme chiar dacă e un parcurs OK. E adevărat că Astra cîştigă multe meciuri în deplasare, nu vreau să spun cum, eu sînt un tip fair-play, domnul Dinu Gheorghe va trebui să dea explicaţii la comisii.
- Ce probleme are Steaua?
- Cauze obiectiv sînt, chiar dacă ele nu ţin loc de puncte în clasament: nu-l avem pe Pintilii, nu-l avem pe Filip, Chipciu nu e restabilit complet, Nikolici vine şi el după o perioadă de accidentare. Piovaccari avea un deget fracturat, de-asta n-a putut fi titular. Plus de asta, Gardoş şi Georgievski au fost suspendaţi.
- Urmează un program infernal.
- Am amînat cîte meciuri au vrut cei care au solicitat. Dar e posibil ca în ultimele 6 meciuri pe care le jucăm, inclusiv următoarele două, să jucăm în 5 deplasări? Acesta e primul meci din seria celor 7 pe care trebuie să le susţinem în doar 21 de zile. FRF şi LPF au decis, ne supunem, vom juca din 3 în 3 zile, sperăm să rămînem principala favorită la titlu şi cînd se termină anul.
Popa, suspendat
În minutele de prelungiri, mijlocaşul dreapta al Stelei a răbufnit la adresa asistentului Ghinguleac, în urma unei decizii prin care respectivul tuşier oferise o minge Petrolului. Haţegan nu l-a iertat şi i-a arătat cartonaş galben, ceea ce îl face pe Popa indisponibil pentru etapa viitoare, cînd Steaua va evolua în deplasare, la Galaţi.
"Managerul Stelei, prin declaraţiile pe care le face acum, după meciul cu Petrolul, vrea, de fapt, să acopere ce s-a întîmplat pînă acum, cînd arbitrii au avantajat-o pe Steaua" (Ion Crăciunescu, fost preşedinte CCA)
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul