Articol de GSP - Publicat vineri, 26 aprilie 2019 13:28
Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, s-a implicat azi, la conferința de presă, în subiectul zilei din Liga 1: mesajul trimis de Gigi Becali lui Florinel Coman, din greșeală, la meciul cu Viitorul.
Rednic a fost indignat mai mult de faptul că jucătorul a îndrăznit să-i trimită mesaj patronului clubului.
„Nu mi se pare corect ca un jucător schimbat să dea mesaj patronului. Asta nu există. Eu, la echipele la care am fost, rareori vedeam patronul. Așa mi se pare corect. Au ajuns jucătorii să certe patronul? La un club serios, foarte greu ajungi la patron. Dar la noi se poate orice”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă.
Mircea Rednic, mesaj pentru Mihai Teja
Mircea Rednic a avut un mesaj și către Mihai Teja, antrenorul de la FCSB și fostul său secund.
„Nu știu ce e mai important în viața unui antrenor: să ai în CV echipe cu nume sau să îți faci meseria de antrenor? Am vorbit cu Mihai Teja după ultima lui victorie. După aceea, nu m-a sunat. Poate acum nu-i mai răspund eu”, a adăugat Rednic.
- FC Voluntari - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 19:00. Meciul va fi liveTEXT, video și foto pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro