FOTBAL  »  Superliga  »  UTA - SEPSI 1-2

VIDEO Rednic a ajuns la capătul puterilor! A dat cu pumnul în masă la conferință și și-a anunțat plecarea de la UTA: „M-am săturat”

Mircea Rednic
Mircea Rednic

Articol de - Publicat luni, 24 februarie 2025 20:17 / Actualizat luni, 24 februarie 2025 20:39

Mircea Rednic, 62 de ani, tehnicianul celor de la UTA Arad, a tras cele mai importante concluzii după eșecul „textiliștilor”, 1-2 cu Sepsi pe „Francisc Neuman”. În 2025, arădenii au un palmares teribil pe teren propriu: 3 partide, 3 eșecuri. La conferința de presă, tehnicianul a anunțat faptul că va părăsi echipa la finalul sezonului.

Deși gazdele au fost mai insistente pe plan ofensiv, covăsnenii au reușit să se impună grație reușitelor lui Haruț și El Sawy. Costache a semnat golul arădenilor, din lovitură de la 11 metri. Până la finele sezonului regulat, UTA mai are de disputat două partide: Gloria Buzău (deplasare) și Dinamo (acasă).

VIDEO / UPDATE: Mircea Rednic își anunță plecarea de la UTA Arad la conferința de presă

După ce și-a distrus jucătorii, Rednic a dat cu pumnul în masă la conferință și imediat a anunțat faptul că va părăsi echipa la vară, după ce va salva echipa de la retrogradare. Apoi a părăsit sala de conferințe de la Arad

„Mai sunt mulți care spun să jucăm cu juniori, fraților de ce nu vedeți realitatea, juniorii i-am trimis să joace la o echipă de liga a doua de la retrogradare și ni i-au dat afară, nu avem unul care să se impună acolo, ce vreți să facem…

Obiectivul nostru e să salvăm echipa și asta îmi doresc, să salvez echipa și să plec, să îmi văd de drumul meu că m-am săturat! Așa presiune e la echipa asta de parcă spui că doar în Champions League ați jucat, doar pe Messi l-ați avut aici”, a „tunat” Rednic, la conferință.

Mircea Rednic: „Le-am făcut două cadouri”

Mircea Rednic s-a prezentat extrem de dezamăgit și a pus tunurile pe unii dintre jucătorii săi, cu accent pe trei faze. La primul gol, îi reproșează lui Mihai că nu a respins în momentul posesiei, la al doilea critică dur preluarea lui Mabea, care i-a pus mingea pe tavă lui El Sawy, dar e necăjit și de ratarea lui Danciu din prima repriză (17'), care nu a izbutit să marcheze cu poarta goală, Dumitrescu respingând decisiv.

Sunt supărat și dezamăgit, normal. Le-am făcut două cadouri. Le spun mereu jucătorilor să jucăm simplu și eficient, dar jucăm eficient pentru adversari! La primul gol, Mihai, în loc să degajeze, vrea să o întoarcă cu exteriorul; la al doilea, nici nu mai zic. Ca joc, ne-am creat ocazii, dar noi vrem să o băgăm de la trei metri în poartă, vrem să o ducem până pe linia porții.

Ei au avut două ocazii și au câștigat. Nu reușim să marcăm cu poarta goală, apoi vrei să preiei cu exteriorul! Ăștia fac mișto, cică e Messi, exact ca Messi a preluat-o. Sunt și într-o situație delicată, am foarte mulți jucători accidentați. Sunt obligat să fac improvizații. Nu a fost o echipă care să ne pună probleme, ei au așteptat greșeala noastră, două șuturi, două goluri. Nu dau la poartă de frică să nu greșească.

Etapa ,

Când îți iei salariul, cum e?! Oamenii din tribune au reacții, poate pe bună dreptate. Toată lumea greșește. În situația în care sunt eu, mă descurc foarte bine. La mijloc, îi ai pe Mihai și Hrezdac, care jucau la Pecica, în urmă cu trei ani. Au o impresie prea bună despre ei.

Pot eu să fac o preluare cu exteriorul în careu, nu ei, trebuie să aibă sânge în instalație. Și cu Costache improvizăm; el nu e pe zona asta, al doilea vârf. Sepsi nu ne-a pus probleme. Ăștia sunt jucătorii, au limitele lor, nu ai ce să...

- Mircea Rednic, antrenor UTA Arad

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Alex Ciocan despre Tadej Pogacar: „Are un lucru care-l separă de ceilalți” + Povești amuzante din carieră: „Odată, am văzut o pată neagră care se apropia de mine prin pădure”


Comentarii (14)
Coras1964  •  01 Martie 2025, 11:12

Ma mir cum nu i este rusine acestui mare antrenor care atunci cand a venit la UTA era pe cai mari ,spunea ca Aradul merita performanta ,acum dupa ce a adus peste 60 de jucatori isi jucariile si pleaca sper la PENSIE! Cel mai lung mandat din cariera sa ilustra se sfarseste astfel in mediocritate asa cum a fost si din pacate jocul acestei mult iubite echipe din tara noastra ,vicecampioana provinciei UTA ARAD! P.S Sper ca nu l bata acum si Buzaul ,PE CARE s-a laudat ca a batut-o atunci in jocul de BARAJ, de parca a batut campioana lumii!!!cu dinamo este clar ca va sta CAPRA!

Danpinalty  •  25 Februarie 2025, 09:43

pai n-a adus el jucatorii, prin fii-sa? de ce i-a "distrus", nu au cotizat?

tororosso  •  25 Februarie 2025, 08:45

Vrăjeala Strâmbului ! ...Va veni meciul cu Dinamo și se prevede din nou un meci unde Strâmbul va sta capră .

Vezi toate comentariile (14)
Comentează