FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mircea Sandu e sigur că nu va păți nimic în cazul dezafilierii Universității Craiova: "Vom fi achitați"

Articol de GSP - Publicat marti, 05 iulie 2016 21:29

Mircea Sandu a reacționat după ce Tribunalul București a decis la mijlocul lunii iunie ca el și Dumitru Dragomir să fie condamnați la 3 ani de închisoare cu suspendare în cazul dezafilierii Universității Craiova.

"Ce s-a scris în rechizitoriu la DNA - că eu şi Dragomir ne-am exprimat influenţa - e fals. Întrebaţi-i pe toţi din CEx de câte ori le-am impus ce să voteze. Dar au fost declaraţii, că nu am obligat pe nimeni să voteze într-un anumit fel. La dosar toate, dar nu s-a ţinut cont de ele.

Înalta Curte desfiinţează în totalitate o hotărâre a Curţii de Apel. Se va constata că nu există faptă şi instanţa ne va da achitare. Altă decizie nu poate să existe. Am vorbit cu avocaţii mei, oameni specializaţi şi m-au asigurat că altă decizie nu se poate da", a spus Sandu la Digisport.

"Ne luăm după ce a scris în contract un adevărat personaj? Păi Spania nu valorează atât. Un prejudiciu trebuie să fie cert, nu estimat, aşa. Păi lui Costea îi fixezi clauză de 7-10-20 milioane de euro şi Steaua îl lasă să plece liber. Cum stabileşti tu un prejudiciu aşa?" Mircea Sandu

  1. Decizia nu este una definitivă, nu se aplică momentan, DNA făcând recurs imediat după aflarea sentinței. La fel au procedat și cei doi condamnați;
  2. Sandu și Dragomir  trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei și trebuie să presteze 3 luni de muncă în folosul comunității. Atât LPF, cât și FRF trebuie să plătească amenzi penale, în valoare totală de 370 de mii de lei. Ceilalți membri CEx sunt absolviți de orice vină;
  3. Sandu și Dragomir nu vor putea părăsi teritoriul României decât cu acordul unei instanțe pentru o perioadă de probațiune de doi ani;
  4. Instanța a dispus că Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 220 de milioane de euro. Suma ar trebui plătită de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF;
  5. Ca să ne formăm o idee, 14.813.000 euro au fost veniturile FRF în 2015. Totuși, forul a avut cheltuieli de 15,297 milioane de euro, deci un deficit de peste 400.000 de euro. Practic, dacă instanța menține decizia, instituția care conduce fotbalul românesc este, aproape sigur, în faliment;
  6. Procurorii DNA au cerut câte 14 ani de închisoare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, adică pedeapsa maximă plus o treime spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante.

ISTORICUL DEZAFILIERII U CRAIOVA

În 2013, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind dezafilierea echipei de fotbal  Universitatea Craiova. Cei doi au fost acuzați de abuz în serviciu și trafic de influență. 

Membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea Universităţii Craiova în 2011 au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Aceştia i-ar fi adus lui Adrian Mititelu un prejudiciu de 15.800.000 lei.

Componența Comitetului care a votat dezafilierea Universității, pe data de 20 iulie 2011: 

1. Mircea Sandu - președinte FRF (a semnat)
2. Dumitru Dragomir - primvicepreședinte FRF (nu a semnat)
3. Octavian Goga - vicepreședinte FRF (a semnat)
4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (a semnat)
5. Cornel Şfaiţer - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
7. Ștefan Stana - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii și juniori (a semnat)
10. Marian Palarie - reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
11. Vasile Avram - președinte CCA (nu a semnat)
12. Sorin Ţerbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
visinu
visinu  •  06 Iulie 2016, 21:41

Si Borcea, si Becaliotii, si Copos erau siguri de achitare. Pana intr-o zi cand...

198939213804366
Adrian Addryano  •  06 Iulie 2016, 01:32

ABUZUL ÎN SERVICIU făcut de aceşti doi amatori este CLAR şi dovedit cu PROBE!!!!!!!!!!Nici Obama nu ar fi scapat dacă ar fi fost inculpat în acest dosar!!!!!!!!!!Forza DNA!!!!!!!!!!

198939213804366
Adrian Addryano  •  06 Iulie 2016, 01:21

Justice for Stiinta!!!!!!!!!!A fost greşeala acelei grefiere care a citat greşit federatia şi au comis un ABUZ CLAR!!!!!!!!!!Tribunalul îşi cere apoi scuze pentru acea greşeală şi îi roagă pe cei doi să nu mai încalce leagea şi să înceteze abuzurile,dar ei le-au aprofunda şi vor plăti pentru acest ABUZ!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează