FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Mirel Rădoi l-a dorit prea tîrziu » Iasmin Latovlevici s-a dus în Turcia!

Lato va fi coleg cu Bogdan Stancu
Lato va fi coleg cu Bogdan Stancu

Articol de - Publicat joi, 11 iunie 2015 00:00

Demersul lui Rădoi a venit prea tîrziu. Noul antrenor a încercat să-l păstreze pe Latovlevici, dar fundașul stînga, liber de contract, a semnat cu Genclerbirligi.

Iasmin Latovlevici a reușit ce și-a propus: va schimba campionatul, după un sezon de coșmar. Fundașul stînga în vîrstă de 29 de ani a semnat cu Genclerbirligi, locul 9 în Turcia în sezonul trecut. Va fi coleg cu Bogdan Stancu și cu Aleksandr Hleb, dacă bielorusul va continua la Gencler. Fostul star de la Arsenal a ajuns la 34 de ani.

Lato a obținut transferul mai ales grație performanțelor sale din urmă cu doi, trei ani, cînd a fost un om esențial pentru formația pe care o pregătea Reghecampf.

Ultimul sezon a însemnat un regres uriaș. A prins doar 12 meciuri în campionat, dintre care 9 ca titular. A avut o relație proastă cu Gâlcă și a devenit oficial rezervă din momentul în care Steaua l-a adus din Germania pe brazilianul Guilherme.

Iasmin, pe care roș-albaștrii l-au cumpărat de la Poli Timișoara cu 400.000 de euro, pleacă fără ca echipa campioană să încaseze vreun ban, întrucît contractul lui era la final.

Mirel Rădoi a încercat în primele zile din mandatul lui să-l convingă pe Latovlevici să continue la Steaua, dar apărătorul luase deja hotărîrea să treacă într-o altă ligă.

3 titluride campion are Latovlevici în tricoul Stelei. La primele două a contribuit mult, la cel încheiat recent a fost o rezervă utilizată doar în situații de criză

Doi cu probleme, trei separat

Mirel Rădoi a decis ca jucătorii care au ajuns la Săcele abia marţi la prînz să facă ieri antrenamente separate faţă de restul echipei. Guilherme şi Breeveld s-au pregătit singuri, au făcut doar alergări, în timp ce Tănase şi Filip s-au antrenat în sala de forţă a stadionului Forex. Cu probleme medicale, puştiul Vîlceanu nu a prins lotul, şi a făcut mai multe exerciţii alături de cei din staff.

"Îmi promisese că mă ia"

Daniel Oprița a explicat de ce a renunțat la cariera de "principal", pe care o începuse în liga a doua, ca să devină secund: "Nu puteam refuza, fiind vorba despre Steaua, cea mai titrată echipă din România. Mai discutasem cu Mirel în urmă cu cîțiva ani și-mi zisese de atunci că mă va lua lîngă el atunci cînd va prelua o echipă ca antrenor. Nu ne facem probleme din cauza lipsei de experiență. Și Olăroiu a pornit la Steaua tot de tînăr și s-a descurcat excelent".

Variantă din Franța!

Steaua nu a descoperit încă un înlocuitor pentru Arlauskis. Opțiunea numărul 1 a lui Becali, Silviu Lung nu e accesibil din cauza pretențiilor exagerate ale lui Ioan Niculae. Presa din Portugalia anunță că steliștii îl au în vedere și pe Romain Salin, un francez de 30 de ani de la Maritimo. Salin, înalt de 1,85 m, a mai jucat în Portugalia la Rio Ave și la Naval. Crescut de Rennes, în Franța a prins ca titular doar la Tours și la Libourne, formații din ligile inferioare. În sezonul trecut a apărat în 27 de partide și Maritimo a terminat pe locul 9.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  11 Iunie 2015, 13:53

A ales foarte bine Lato, el de vreo 2 ani si ceva se lasese de fotbal, inclusiv pe vremea lui Reghe pacalea fotbalul si ajunsese sa exaspereze spectatorii mai rau ca dodel...Nu ii inteleg pe "fotbalistii" astia care isi "pierd motivatia" dupa un amarat de titlu si stau apoi numai ca sa ia salariul

Vezi toate comentariile (1)
Comentează