FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Mitrea a contribuit la victoria Stelei cu Pandurii și avertizează: "Nu mai cedăm primul loc!"

Cotat la 700.000 de euro, Mitrea a venit în această vară liber de contract de la Ascoli  // Foto Raed Krishan
Cotat la 700.000 de euro, Mitrea a venit în această vară liber de contract de la Ascoli // Foto Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 29 august 2016 00:00

Bogdan Mitrea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei la Severin și vorbește despre primele săptămâni în curtea vicecampioanei.

- Bogdan, o victorie care vă duce pe primul loc.
- Ne doream foarte mult să fim aici, vrem să câștigăm și meciul cu Iași și să rămânem aici până la finalul campionatului. Obiectivul nostru e să fim campioni, iar în perioada următoare să ne mărim cât mai mult diferența față de locul doi. Știam că o să fie un meci dificil cu Pandurii, eram și obosiți, dar suntem fericiți că am câștigat printr-o superexecuție.

- La Viitorul, loviturile libere erau specialitatea ta. De ce nu execuți și la Steaua?
- Boldrin a avut o superexecuție. Îi doresc să aibă cât mai multe astfel de reușite, să ne ajute și să ne îndeplinim obiectivele. Suntem o echipă foarte bună, suntem pregătiți pentru tot ce urmează. Loviturile libere le împărțim. Nicușor are prima opțiune pentru că el execută cel mai bine din echipă, dar și Fernando a înscris acum dintr-o execuție foarte frumoasă.

- Urmează un meci la Iași unde vor lipsi foarte mulți jucători.
- Cei care vor intra pe teren vor face totul să nu se simtă lipsa celor care vor pleca la loturile naționale. Trebuie să facem față și îmi doresc foarte mult să câștigăm această partidă. Facem antrenamente foarte bune și îmi doresc să ținem steagul sus până la finalul sezonului, să nu mai cedăm primul loc.

"Să mai vină jucători de la Viitorul"

- E Alibec o soluție pentru Steaua în acest moment?
- Nu știu, trebuie să îi întrebați pe cei din conducere. Alibec este atacantul român cel mai în formă și cel mai valoros. Îl cunosc foarte bine, am jucat de câteva ori cu el și este un jucător de mare calitate.

- E o pierdere plecarea lui Stanciu?
- A crescut foarte mult în ultimii doi ani, este un jucător foarte valoros. E o pierdere fotbalistică pentru echipă, dar pentru club este o lovitură financiară foarte importantă.

- Joci la Steaua alături de Achim, de Aganovici. Mai vine cineva de la Viitorul?
- Dacă aș putea, eu i-aș aduce aici pe toți jucătorii de la Viitorul!

"Îmi doresc să ieșim din grupele Europa League atât noi, cât și cei de la Astra. Este benefic pentru fotbalul românesc și chiar îmi doresc să avem realizări importante în Europa"
"Cel mai greu meci în grupe îl vom avea cu Villarreal. Este una dintre cele mai bune cinci echipe din Spania, deci o să ne fie greu, foarte greu. Sper să avem mulți spectatori la acest meci"
Bogdan Mitrea

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează