Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 02 decembrie 2024 14:45 / Actualizat luni, 02 decembrie 2024 15:15
Helmuth Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. FRF a transmis că vor fi ținute momente de reculegere în competițiile din România, printre care Superliga și Cupa României.
„Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria legendarului portar Helmuth Duckadam, care a încetat din viață azi, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani.
Momentul de reculegere se va ține înaintea partidelor din această etapă și următoarea, în cadrul tuturor competițiilor organizate de FRF, Cupa României, Liga 2, Liga 3, la meciurile echipelor naționale feminine de senioare și Under 19, precum și în partidele din Superliga României.”, a transmis FRF.ro.
Răzvan Burleanu: „Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către cei care l-au iubit și respectat”
„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă, iar noi, toți cei care iubim acest sport, am pierdut un model. Helmut Duckadam nu a fost doar un portar excepțional, ci un simbol al imposibilului transformat în realitate. Prin prestația sa eroică de la Sevilla, a înscris România pe harta fotbalului mondial.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către cei care l-au iubit și respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Răzvan Burleanu, președintele FRF.
„Helmuth Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla” pentru performanța istorică din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, rămâne o figură iconică a sportului românesc, iar amintirea sa va dăinui în inimile iubitorilor de fotbal.
Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”, a mai transmis Federația.
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”