Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 30 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 29 iulie 2012 20:51
Fundaşul stînga adus în iarnă de la Gaz Metan e bănuit de conducerea clubului că ar fi divulgat în presă episodul în care Mihai Costea, Chipciu şi Cristi Tănase au distrus oglinda unui autoturism în urmă cu două săptămîni în staţiunea Mamaia.
Gazeta Sporturilor a intrat în posesia altor detalii referitoare la escapada nocturnă a celor trei jucători scandalagii din lotul Stelei care a avut loc la Mamaia pe 17 iulie. După ce Alexandru Chipciu, Cristi Tănase şi Mihai Costea au fost pe Litoral, unde au băut pînă la ora 2:30 dimineaţa, apoi au spart oglinda unei maşini, aceştia au fost iertaţi de Laurenţiu Reghecampf şi au fost în lot pentru meciurile cu Chiajna şi Astra, Chipciu şi Tănase fiind chiar integralişti!
Ceea ce nu se ştia pînă în acest moment este că la mare a mai fost un jucător al Stelei. Este vorba de Paul Pîrvulescu, care, deşi a fost în grupul care a ajuns pe Litoral, e singurul care nu a participat la acţiunea nocturnă a celor trei. "L-am văzut pe Pîrvulescu alături de cei trei în cursul zilei, dar în jurul orei 21:00 acesta a plecat la hotel însoţit de o domnişoară!", a povestit pentru GSP unul dintre martorii incidentului.
Nu mai prinde lotul de 18!
Domnişoara cu care Paul Pîrvulescu a fost văzut era nimeni alta decît prietena acestuia, Ana Gheorghe, a cărei zi de naştere era chiar în week-endul respectiv. Acesta a fost şi principalul motiv pentru care fundaşul roş-albaştrilor n-a stat pînă noaptea tîrziu în club alături de gaşca din "Drink team". Paul a preferat să meargă în camera de hotel, alături de prietena sa, şi nu a acceptat invitaţia celor trei în club.
Curios este faptul că, după acel episod, Pîrvulescu n-a mai prins deloc lotul de 18! La început, staff-ul stelist a invocat o uşoară accidentare a jucătorului de 22 de ani, dar acesta şi-a revenit şi s-a pregătit normal în toată săptămîna dinaintea meciului de la Ploieşti. Chiar şi aşa, el nu a fost oprit în lot, deşi Reghe a avut probleme pe partea stîngă, din cauza suspendării lui Latovlevici.
Tehnicianul stelist a preferat să înceapă partida cu Valeriu Lupu, jucător care nu mai evoluase de 5 luni titular la Steaua, şi care a jucat catastrofal! Surse din cadrul clubului susţin că trecerea lui Pîrvulescu pe linie moartă nu este întîmplătoare.
Cei din cadrul clubului îl bănuiesc pe jucătorul venit de la Mediaş că ar fi divulgat presei incidentul care i-a avut în prim-plan pe Tănase şi pe Chipciu şi, de aceea, el ar fi acum pedepsit!
Culmea, singurul gol contra Astrei!
Paul Pîrvulescu a jucat 13 meciuri în returul trecut la Steaua. Dintre acestea, în 11 el a fost titular! Fundaşul stînga a marcat şi un gol în cele 13 partide, culmea!, chiar contra Astrei, pe Ghencea, la primul meci al roş-albaştrilor la revenirea pe stadionul tradiţional.
6,08 este media notelor pe care Paul Pîrvulescu le-a primit sezonul trecut la Steaua în Gazeta Sporturilor, fiind pe locul doi, după Vlad Chiricheş, cu 6,43
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat