Articol de GSP - Publicat luni, 07 noiembrie 2022 15:58 / Actualizat luni, 07 noiembrie 2022 16:13
Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj, a anunțat că vrea să îl transfere pe Nicolae Stanciu, mijlocașul român de la Wuhan Three Towns.
Plecat în China la începutul acestui an, Stanciu și-ar dori să se întoarcă în Europa, iar CFR Cluj ar fi o variantă, după cum anunță Varga. Patronul clujenilor l-a dorit pe internaționalul român și în ianuarie.
Restricțiile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus în China și distanța mare față de România sunt două dintre motivele pentru care Stanciu vrea să plece de la Wuhan.
Nelu Varga îl vrea pe Nicolae Stanciu la CFR Cluj
„Stanciu este o prioritate pentru CFR Cluj! L-am vrut și în ianuarie, așa este. Dar în acel moment nu se putea face transferul. Acum, suntem dispuși să facem un efort. Dar nu orice efort, depinde și de cifre”, a declarat Nelu Varga, potrivit Prosport.
Stanciu mai are contract cu Wuhan Three Towns până în 2024, astfel că pentru transferul său ar trebui plătită o sumă de bani. Internaționalul român este cotat la 5,5 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Nicolae are un sezon foarte bun la Wuhan. Este unul dintre cei mai buni jucători din China, iar în actuala stagiune are 8 goluri și 8 pase decisive în campionat.
Citește și:
CFR Cluj - FCU Craiova, ultimul meci al etapei a 17-a » Echipele probabile + Cele mai bune cote