Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 15 septembrie 2010 00:00
În conflict deschis cu tehnicianul spaniol, finanţatorul galben-verzilor minimalizează succesul clar al echipei sale contra Oţelului.
Luni seara, Vasluiul s-a distrat cu cea mai bună defensivă din Liga 1, 4-0 cu Oţelul Galaţi, Adailton, Wesley şi ceilalţi "plăieşi" au făcut efectiv spectacol, însă cel mai important personaj din cadrul grupării moldave, Adrian Porumboiu, a fost trist tot meciul! N-a exultat la nici o reuşită, n-a mai criticat nici arbitrajul, s-a ridicat din fotoliul de la "oficială" numai în pauză şi la final. Motivul? Duşmanul său de moarte, Juan Ramon Lopez Caro, îşi betona şi mai mult contractul prin această victorie, iar aşteptata demitere devenea şi mai greu de realizat.
La final, Porumboiu nu doar că n-a lăudat prestaţia formaţiei sale, ci a căutat să scadă din meritele galben-verzilor: "Am jucat destul de bine, dar am şi prins Oţelul într-o zi foarte proastă". ;) Apoi, a pus presiune pe antrenor: "Am obţinut trei puncte importante, dar sînt curios ce vom face de acum înainte".
"Dacă-l dau afară pe Caro? Hai, valea, poate aveţi treabă şi eu vă reţin!"
Adrian Porumboiu, către ziarişti
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro