Articol de GSP - Publicat joi, 30 martie 2017 19:08
Ionuț Nedelcearu, Patrick Petre, Alin Dudea și Vlad Olteanu s-au aflat în centrul unui scandal uriaș pentru că au băut alcool în avionul care ducea naționala de tineret a României în cantonamentul din Spania.
O sursă din cadrul lotului a povestit pentru Libertatea cum a decurs scandalul după evenimentele din avion.
Cei trei ar fi pus manele în autocar la o boxă mobilă, iar Ionuț Nedelcearu ar fi fost "cel mai obraznic".
"Când s-au dat jos din avion şi s-au urcat în autocarul care să-i ducă la hotel, băieţii au pus manele. Aveau o boxă mobilă şi au fost rugaţi să dea muzica mai încet, pentru că îi deranjează pe ceilalţi sau să asculte muzică la căşti. Băieţii erau bine «încălziți». Nedelcearu ar fi fost cel mai obraznic dintre toţi, replicând: «Fac ce vreau eu»!", notează Libertatea, care citează o sursă nedezvăluită din lot.