Articol de Costin Ștucan - Publicat joi, 21 decembrie 2017 11:02
Fost arbitru asistent și președinte la FCSB din 2010, Valeriu Argăseală (62 de ani) și-a schimbat în ultimele luni prioritățile. Printre zeci de contracte de transferuri semnate și în plin conflict al clubului cu vedeta Denis Alibec, omul de încredere al finanțatorului George Becali publică în acest zile un volum de poezie intitulat “Suflete reci. Cu mult mai singuri decât ieri”.
Argăseală a strâns aproape 40 de poezii scrise în ultimii ani, pe teme diverse: versuri dedicate sărbătorilor religioase importante, dragostei pentru părinți, dragostei pentru femeia iubită, inevitabilității trecerii timpului, înstrăinarea din perioada rețelelor de socializare etc.
Cartea va apărea la editura Tracus Arte, deținută de sculptorul Florin Codre.
Gazeta a intrat în posesia a două poezii scrise de președintele de la Steaua, pe care le-a arătat jurnalistului și poetului Andrei Crăciun. Minirecenzia sună așa:
“E un înduioșător amestec de naivitate și talent de epigramist în nea Vali Argăseală. Nu e cine știe ce poezie aici, dar domnul Argăseală se vulnerabilizează într-un mod extrem. Îi va fi lipită eticheta asta de poet și se va râde de el. Tribunele nu iartă. Nu e un poet de talent, dar nici unul lipsit de accesul la poezie, fiindcă toți poeții, indiferent de valoarea lor, simt ceva. Ceva autentic. Vali Argăseală a scris o carte adolescentină, de om îndrăgostit. Gest frumos, încărcat de patos.
Amestec de naivitate și aplecare spre rimă împerecheată, cartea lui Vali Argăseală e unul dintre acele volume cu destinatar aproape unic. Lucrare de om care iubește și încearcă să se apropie de frumos. Se va zâmbi la așa faptă, dar va fi un zâmbet crud”
Pe mine nu m-a mișcat niciun vers. Dar sunt sigur că domnul Argăseală e un romantic, un cuceritor și un drăguț. Un poet cu trecere la inima de damă”
CITEȘTE MAI JOS DOUĂ DINTRE POEZIILE LUI VALERIU ARGĂSEALĂ
Unde ești
Absența ta începe să mă doară,
Pun pleoapă peste pleoapă foarte greu,
Simt cum povara asta mă omoară,
Dar îmi cutreieri visele mereu,
Încerc să te închipui fără mine,
Zadarnic, că mă chinui fără rost
Și simt că-i imposibil fără tine
Să pot să mai fiu totuşi cum am fost.
Mă răscolesc în fiecare noapte,
Improvizez din ce mi-aduc aminte,
Mi-e dor de-mbrățişări, mi-e dor de şoapte
Și vreau să fie iarăşi ca-nainte,
Aş vrea să ştiu că ție-ți este bine,
Că suferi mult dar nu peste măsură,
Că dragostea jurată ne mai ține,
C-a dispărut din ochi meschina ură,
Ne întâlnim de fiecare dată,
În miez de noapte visul ne adună,
Măcar atâta să avem răsplată,
Că zile-ntregi nu suntem împreună,
Cu toate că te simt apropiată,
Când te ating sau te sărut în vis,
Eu te aştept de fiecare dată
Și las geamul iubirii larg deschis,
Să te privesc cu ochii-nchişi, iubită,
Să fiu prezent în preajma ta cu tot,
Să ştiu că simți că nu eşti părăsită,
Că altceva să fac nu cred că pot,
Tu chiar că meriți timpul să-l cuprindem,
Un pod să fac doar să ne întâlnim,
Să-l ferecăm în lanțuri şi să-l vindem,
Că fără timp putem să ne iubim.
Duşmanul nostru mă gândesc întruna
Să-l căutăm, să-l prindem, să-l avem
Și să-l închidem pentru totdeauna,
Sperând de-a pururi să nu-l mai vedem.
Deci cred, iubito, că putem să spunem
Lumii întregi să plece la vânat
Și-apoi ar trebui să ne supunem
Restului alb rămas neîmpuşcat.
Să ne distrugem timpul, spațiul, ura,
Să ne orânduim cum n-am mai fost,
Să ne schimbăm în univers măsura
Și să trăim pe lume cu alt rost,
Să ne pavăm privirea cu iubire,
Să punem peste suflet poleială,
Să îngropăm vreo tristă amintire
Și să dispară orice îndoială.
Dar ce frumos ar fi să se-mplinească
Ce doar în gând neîncetat apare,
Ceva divin, curat să dăruiască,
Lumii întregi să-i fie apărare.
Am vrut să fiu milionar
Aş vrea de azi să fiu milionar,
Să merg doar la cămaşă şi costum,
Să nu am viața zilnic un coşmar,
Iar lumea să mă judece postum.
Când ies pe stradă vreau să-mi e bine,
Să nu mă sperie nimic şi niciodată,
De mult tânjesc la ceea ce mă ține,
În lumea cu o linişte furată.
Când mă trezesc de mâine altul sunt,
Nu îl mai vreau pe cel ce e normal,
Vreau să am altă viață pe Pământ,
Să nu mai fiu un simplu om banal.
Am căutat o nouă aventură,
Nu asta mi-am dorit la început,
Dar, curios cum sunt peste măsură,
Am reuşit s-ajung unde am vrut
Și iată-mă ajuns în altă lume,
Din care mi-am dorit să fiu o parte,
Când voi cunoaşte totul vă voi spune
Speranțele să nu le-aveți deşarte.
Mă uit la semeni şi nu-i înțeleg,
De ce n-aleargă cum alerg şi eu,
Aş vrea misterul ăsta să-l dezleg,
Dar timpul nu-mi ajunge, îmi e greu.
Mă simt puternic, tare, fără frică,
Am cam de toate din ce mi-am dorit,
Adrenalina zilnic se ridică,
Făcându-mă să cred că-s fericit,
Alerg de seara până dimineața,
Mergând pe culoar cu unic sens,
Am traversat prin multe valuri viața
Și-am înotat riscant pe contrasens.
M-am înrolat în lumea asta bună,
Pe care am crezut-o doar a mea
Și-am folosit de multe ori pe lună
Un dos de palmă, liniuțe şi cafea.
Eram mereu în cea mai bună formă,
Când pe furiş mergeam la întâlniri,
Îmi luasem în mai multe locuri normă,
Crezând că am cele mai mari iubiri.
Trăiam ascuns în lumea mea ucisă,
Duceam calvarul, ce se impunea,
Deşi ştiam că viața mi-e proscrisă,
Tot nu puteam să mă despart de ea.
Făceam, la intervale, dese căderi nervoase,
Cu zâmbetul pe buze perfid mă ascundeam,
Aveam şi perioade, ce-i drept, mai sănătoase,
Când reveneam din vise şi limpede gândeam,
Mă descurcam tot timpul aşa cum fac băieții,
În două lumi opuse, cu stasuri diferite,
Mă bucuram zicându-mi că noi suntem isteții,
Cei ce pozăm în VIP-uri cu gesturi ipocrite.
Nu-mi mai doresc coşmarul pe care l-am avut,
Mă simt brutal respins de felul cum gândesc,
Aş vrea să fiu eu iarăşi, cel de la început,
Și-abia aştept acuma să pot să mă trezesc,
Să nu fiu eu alesul în centrul țintei lor,
Să-mi fie viața clară, o carte de citit,
Aş vrea să nu fiu scos eu țap ispăşitor,
În numele acelor ce poate au greşit.
De asta vreau acuma să stric acest model,
Ca lumea să priceapă şi să învețe bine
Să nu-şi propună-n viață să aibă acest țel,
Că-i decisiv pe lume să ştii ce e cu tine.
)
)
)
)
)
)
)
)
