Articol de Adrian Florea - Publicat marti, 02 februarie 2010 00:00
Ultimele ore de mercato în ţările europene care contează au adus două transferuri certe, Dubarbier şi Ioniţă, care îmbogăţesc Clujul şi Rapidul cu 4,5 milioane de euro
Pînă ieri, Liga I exportase puţini fotbalişti şi pe sume relativ ridicole. Steaua îşi vînduse centrul apărării, Ghionea - Rada, pe 400.000 de euro, Dinamo acceptase să-şi împrumute căpitanul, Tamaş, cam pe aceiaşi bani în liga a doua engleză, iar Rapid îşi lăsase golgeterul continental all-time, Buga, să plece gratis în Grecia! Nici chiar un mare talent precum atacantul Grozav (19 ani, Alba Iulia) n-a putut fi vîndut la Standard-ul lui Boloni pe mai mult de 350.000 €. :(
Ieri însă, în ultima zi de "mercato di riparazione", au explodat două tranzacţii superprofitabile pentru Rapid şi CFR Cluj. Copos a luat 2,5 milioane de euro pe Alex Ioniţă, atacant cu doar 13 meciuri în prima divizie, în vreme ce gruparea din Gruia s-a ales cu două milioane din vînzarea lui Dubarbier în Hexagon.
Cristi Pulhac » În Serie A, dar din vară!
Marius Niculae » Anglia după "Săgeată"
Alex Ioniţă » Destinaţia e FC Koln!
Sebastian Dubarbier » Două milioane din Franţa
Giovanni forţează piaţa la Milano
Şi e posibil ca aceste două "lovituri" să fie urmate cît de curînd de altele, Ioan Becali încercînd aseară, după închiderea actualei ediţii, să "plaseze" mai mulţi jucători în primele două ligi italiene. Giovanni se află de cîteva zile la Milano, la Ata Hotel Quark, locul în care sute de impresari şi reprezentaţii tuturor cluburilor peninsulare şi nu numai încearcă pe ultima sută de metri să realizeze tot felul de transferuri.
Dacă în alţi ani îl punea pe tarabă pe Mutu ori pe Chivu, acum Becali se străduia să găsească amatori pentru Zicu, propus la Cesena şi Brescia, ambele din Serie B, Pulhac şi Brandan, aflaţi pe lista lui Livorno de mai mult timp.
"Avem oferte clare pentru Pulhac şi Niculae, însă nici unul nu pleacă! Sîntem pe locul 8 şi nu ne permitem să mai renunţăm la doi titulari. Rămînem împreună la greu, să ducem din nou Dinamo sus, în clasament. După aia, mai vedem, discutăm"
CRISTIAN BORCEA, preşedinte executiv Dinamo
Am luat şi antrenori de "afară"
Prima divizie nu doar a vîndut fotbalişti în străinătate, ci a şi cumpărat. Sau împrumutat, cazurile Săpunaru, Daminuţă ori Nicolae Dică. Interesant e că, în această iarnă, Liga I a importat şi doi tehnicieni cu CV-uri destul de bine garnisite. Mark Wotte (U Craiova) a fost, printre altele, antrenorul lui Kuyt, Van der Vaart şi Van Persie la "naţionala" de tineret a Olandei, iar Ronny Levy (foto, între Apostol şi Bilaşco) a cîştigat de 3 ori consecutiv campionatul în Israel cu Maccabi Haifa!