Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 24 august 2017 18:41
După cum GSP a anunțat miercuri în exclusivitate, Claudiu Bumba s-a despărțit de Dinamo după doar șase luni petrecute în "Ștefan cel Mare", anunț făcut de mijlocașul de 23 de ani pe pagina de facebook.
Claudiu Bumba a cerut rezilierea contractului cu Dinamo, nemulțumit de faptul că nu este titluar în echipa lui Cosmin Contra. În acest sezon din Liga 1, Bumba a strâns doar 201 minute în cele șapte etape scurse până acum.
"Au fost 6 luni alături de un colectiv frumos, 6 luni în care am muncit, am suferit, am luptat, am învins. Vreau să le mulțumesc suporterilor echipei Dinamo care indiferent de vreme, indiferent de distanță au fost lângă noi și ne-au purtat în atâtea rânduri spre victorie, a fost o onoare!
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, poate că au fost momente când v-am dezamăgit sau alte momente când v-am făcut fericiți, însă mereu am dat totul pe teren! Cu respect, Claudiu Bumba", a fost mesajul publicat de jucător pe Facebook.
Cu numărul 31, al lui Bumba, va evolua, în acest sezon competițional, tânărul atacant Robert Moldoveanu (18 ani), a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare.
2 goluri
în 9 partide din Liga 1 a bifat Bumba pentru Dinamo în sezonul trecut
800.000 €e cota de transfer a lui Bumba, conform transfermarkt.de
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul