Articol de GSP - Publicat joi, 23 decembrie 2010 00:00
Patronul ardelenilor are planuri mari în returul campionatului. Cu şanse tot mai mici la titlu, clujenii se gîndesc să-şi facă echipă pentru sezonul viitor, dar renunţă la transferurile sud-americanilor.
Oficialii din Gruia vor să transforme echipa după modelul Barcelonei şi să îşi facă o adevărată pepinieră de jucători tineri. Iar liderul acestui proiect va fi chiar Alin Minteuan, reconfirmat în poziţia de tehnician al formaţiei alb-vişinie.
“Mereu m-am gîndit la momentul în care echipa va fi condusă de un fost jucător şi iată că acel moment a venit, îl avem acum pe Minteuan. Totuşi, mai am un vis, şi anume să avem 5-6 jucători crescuţi de club printre titulari, aşa cum se întîmplă la Barcelona”, a spus patronul ardelenilor.
“În curînd o să avem jucători din pepinieră la prima echipă, sînt sigur de asta. Vom lua patru juniori cu noi în cantonament, pe Călin Tiut, Paul Mocan, Sergiu Negruţ şi Adrian Păun. Vom face schimbări mari la CFR, vom insista mult pe juniori, dar asta nu înseamnă că vom renunţa la transferuri”, a completat si preşedintele Iuliu Mureşan.

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat