Articol de GSP - Publicat duminica, 21 martie 2021 00:42
Poli Iași a învins-o pe Dinamo, scor 1-0. Florin Prunea, fostul conducător și portar al „câinilor”, se teme că echipa antrenată de Gigi Mulțescu e în pericol de retrogradare.
Toate detaliile despre Poli Iași - Dinamo 1-0, AICI
Programul + rezultatele rundei #28 din Liga 1
Florin Prunea, după Poli Iași - Dinamo 1-0: „Transferurile din iarnă n-au adus niciun plus”
„La retrogradare nu e jucat nimic. Iași va avea un cuvânt de spus. Îl știu bine pe Nicolo Napoli, Poli va fi o nucă tare. Dinamo, dacă nu-și recuperează jucătorii, cu actualul lot nu poate să câștige niciun meci! Mă uitam pe bancă, nu aveai ce schimbări să faci.
N-au nicio vină jucătorii care au venit, dar transferurile n-au adus niciun plus. Din contră, s-au mai apucat și de tâmpenii, cum a fost cazul lui Gueye cu cocaină. Nepomuceno se chinuie rău, săracul, are 4-5 kilograme în plus.
Reacția lui Achim e corectă. Cam asta e la Dinamo, indiscplină la toate nivelurile. Cei din conducere, faceți ceva, nu e în regulă! Echipa asta nu a arătat așa rău în istoria ei! Să n-ai puțină mândrie în tine când îmbraci tricoul ăla?! E o istorie în spate! E pericol de retrogradare la Dinamo!”, a declarat Prunea la „Digi Sport Special”.
31 ianuariea fost ziua în care Dinamo a câștigat ultima dată în campionat, 1-0 vs. UTA. De-atunci, „câinii” au înregistrat 6 înfrângeri și două remize în L1
Clasament Liga 1: Dinamo și Poli Iași, la retrogradare
Bogdan Stelea, șocat de ultimele evenimente de la Dinamo: „E ceva de domeniul fantasticului!”
Citește mai multe știri despre meciul Poli Iași - Dinamo 1-0:


