Articol de GSP - Publicat joi, 05 mai 2016 22:55
Astăzi, Mircea Rednic a anunțat că nu s-a înțeles cu Ionuț Negoiță și că nu va mai continua din sezonul viitor la Dinamo. Vezi detalii.
Pe lista lui Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, se află Cosmin Contra, fost jucător al formației alb-roșie. Fostul fundaș a vorbit despre posibilitatea de o antrena pe Dinamo și a spus că nu ar refuza o eventuală ofertă.
"Eu nu am vorbit cu nimeni de la Dinamo. Normal că nu aş spune nu unei oferte de la Dinamo. Dacă va fi vreo discuţie, vom vedea ce se doreşte. Dacă mă vor suna cei de la Dinamo, voi avea o discuţie, dar asta nu înseamnă că vom ajunge la o înţelegere sau că voi fi antrenorul lui Dinamo din sezonul viitor.
Eu cred că Rednic a făcut treabă bună, cu o echipă tânără. Dinamo a ajuns în finala Cupei României şi are şanse la un trofeu. Clasarea în primele patru şi o calificare în finala Cupei sunt rezultate bune.
Dinamo este una dintre echipele mari ale României, chiar dacă a avut probleme în ultimii ani. Cred că domnul Negoiţă a adus linişte financiară, mai ales că a preluat echipa în condiţii foarte grele. În plus, a scos-o din insolvenţă şi a reuşit să aducă mulţi jucători tineri, care au avut un randament bun. Dacă va fi continuitate şi se vor aduce şi alţi jucători, Dinamo poate deveni o candidată serioasă la titlu", a spus Contra la DigiSport.
Contra, 40 de ani, a jucat trei ani la Dinamo, între 1996 și 1999.
Citește și: Un tehnician de pe lista lui Negoiță anunță: "Nu sunt viitorul antrenor al lui Dinamo"