Articol de GSP - Publicat joi, 22 septembrie 2022 19:43 / Actualizat joi, 22 septembrie 2022 19:43
Primul transfer al lui Toni Petrea (47 de ani) la Chindia Târgoviște este mijlocașul francez Aly Ndom (26 de ani).
Toni Petrea a preluat-o pe Chindia Târgoviște într-un moment critic. Formația dâmbovițeană ocupă ultima poziție în Liga 1, cu doar 3 puncte obținute în primele 10 runde. Antrenorul în vârstă de 47 de ani a cerut întăriri pentru a putea îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare.
Primul transfer al lui Toni Petrea la Chindia
Primul venit este mijlocașul central defensiv Aly Ndom, ultima dată aflat sub contract cu Auxerre. Stagiunea trecută, una în care formația lui a promovat în Ligue 1, a bifat 20 de meciuri și un gol marcat.
Cotat în acest moment la 400.000 de euro, Ndom a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Stade Reims și Caen.
Toni Petrea: „Am venit cu sufletul la Chindia”
„Suntem conștienți de momentul delicat în care echipa se află. Suntem pe un loc care nu onorează această echipă. Am venit cu sufletul deschis alături de Cristi Țermure (n.r. - secundul său) să ajutăm, să creștem nivelul echipei și să adunăm cât mai multe puncte ca să ne îndepărtăm de această poziție deloc plăcută.
Am entuziasm, sper să transmit asta jucătorilor. În momentul de față cred că le lipsește încrederea în forțele proprii, deși consider că este un grup bun de jucători care cu siguranță nu au valoarea locului pe care îl ocupă în clasament.
Ne așteaptă o perioadă dificilă, trebuie să conștientizăm toți oamenii din jurul echipei că trebuie să fim foarte uniți pentru a ne îndeplini obiectivul de salvare de la retrogradare”, a declarat Toni Petrea în cadrul unei conferințe de presă.