Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 mai 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 08 mai 2013 15:15
Noul preşedinte al lui Dinamo, Constantin Anghelache, a anunţat la RADIO GSP cîteva schimbări majore pe care le-a făcut în ultima vreme.
Oficialul dinamovist a concediat contabila pe care "cîinii" o aveau: "Ştiţi că noi am dat acele bilete la elevi în şcoli, ea îmi sugera să le cer 1 leu pentru bilet pentru a mai face nişte bani.
I-am zis, noi cu cine am făcut 10 milioane de euro datorii? Nu cu ea contabilă? Şi aşa i-am zis să îşi strîngă bagajele şi să facă loc", a povestit Anghelache.
Preşedintele clubului Dinamo nu a ezitat să vorbească şi despre reconstrucţia care va avea loc la echipă în această vară: "Da, ne pregătim să schimbăm ceva.
Aducem 30 de jucători noi. Unii chiar mă sună pe mine şi îmi spun că vor la Dinamo. Vin aceştia 30, însă vreo 10 vor pleca", a mai spus Anghelache la RADIO GSP.