Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 13 decembrie 2024, 17:39 / Actualizat vineri, 13 decembrie 2024 18:03
Rapid a anunțat că i-a prelungit contractul lui Cristian Ignat (21 de ani), stoperul care a devenit titular în acest sezon.
Noul contract al lui Ignat se întinde până în 2028. „Cristi a venit la Rapid în urmă cu șase ani și jumătate, în 2018, de la ACS Juniorul, evoluând inițial la formațiile de juniori ale clubului, dar și pentru formația secundă. Fundașul de 1,94 m, născut la Chișinău, a îmbrăcat tricoul primei echipe a Rapidului în 24 de meciuri, 17 dintre ele chiar în acest sezon”, a transmis Rapid.
Cristian Ignat, prima reacție după ce a semnat prelungirea cu Rapid
„Este un pas foarte important pentru mine și mă bucur că am reușit să semnez. Îmi place să joc la Rapid, îmi plac condițiile de aici, iubesc acest club și sper să joc cât mai bine.
Am venit în liga a doua, știu prin ce a trecut Rapidul, prin ce condiții, iar acum sunt niște condiții foarte bune”, a transmis Cristian Ignat, pentru site-ul Rapidului.
În actuala stagiune, Ignat a jucat 15 meciuri în Superliga pentru echipa din Giulești, în timp ce în Cupa României a bifat două partide.
„«Igy» a fost integralist în nouă dintre cele zece partide ale naționalei U21 din preliminariile Campionatului European, calificându-se la turneul final din Slovacia.
Ne bucurăm să-l avem alături pe Cristi încă trei sezoane și jumătate. Suntem convinși că va continua să joace un rol important în succesul echipei noastre, dar și al naționalei României. Să fie într-un ceas bun!”, a mai transmis Rapid.
Ignat a jucat în mare parte alături de Pașcanu și Manea, într-o linie de 3 stoperi, în acest sezon. El a intrat titular în locul lui Săpunaru, care a avut probleme medicale.