Articol de GSP - Publicat joi, 24 iunie 2021 22:14 / Actualizat joi, 24 iunie 2021 22:28
Schimbare de plan la Rapid. Nou-promovata a renunțat la cantonamentul pe care urma să îl desfășoare în Turcia. În schimb, Rapid va avea un al doilea cantonament în țară, tot la Poiana Brașov, unde se pregătesc în prezent.
Între 29 iunie și 8 iulie, Rapid ar fi trebuit să desfășoare un cantonament în Bolu, Turcia, acolo unde Dinamo se pregătește în această perioadă.
Rapid renunță la cantonamentul din Turcia! Revine la Poiana Brașov
Giuleștenii s-au răzgândit, urmând în schimb să reintre în cantonament în acea perioadă în Poiana Brașov. Motivele au fost enumerate pe contul oficial de Facebook:
- „lipsa unor meciuri amicale cu adversari puternici”
- „opt dintre jucătorii din lotul nostru susțin examenul de Bacalaureat”
- „condiții foarte bune pe care băieții noștri le-au găsit la Poiana Brașov”
Rapid a antamat deja un prim amical în Poiană, versus FC Brașov, care se va juca miercuri, 30 iunie, de la ora 18:00. În plus, echipa antrenată de Mihai Iosif va disputa alte două amicale, susține clubul din Giulești.
Până atunci, Rapid va juca un meci-test cu Farul, la Brașov, partida fiind programată sâmbătă, 26 iunie.
Rapidiștii au efectuat vizita medicală pe 18 iunie și au plecat luni, 21 iunie, în primul cantonament al verii, tot la Poiana Brașov.