Articol de Cristi Preda (foto), Adrian Jitea - Publicat vineri, 15 martie 2024 23:00 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 02:59
Farul s-a impus în deplasarea cu Rapid, scor 2-1, în runda inaugurală a play-off-ului din Superliga României. Gică Hagi a fost mândru de prestația elevilor lui.
Farul a făcut un meci excelent la debutul în play-off, iar Gică Hagi a avut multe cuvinte de laudă la adresa fotbaliștilor lui.
Gică Hagi, după Rapid - Farul 1-2
„Știam că întâlnim cea mai în formă echipă, știam că sunt foarte buni pe atac rapid. Ne-am apărat bine, am făcut un efort incredibil. Am lucrat ieșirea din spate, am făcut ce trebuie. E greu să câștigi în Giulești, dar felicitările mele! Unii jucători au excelat, un meci foarte bun. Rapid e rapidă, iute. Trebuia un meci perfect.
A trecut presiunea pentru noi. S-a văzut, am revenit la origini, am început să dăm spațiu celor tineri. Avem copii talentați și le vom oferi minute, o să îi evaluăm. Pentru noi a fost cel mai bun meci din deplasare. Domnilor, să nu uitați că anul trecut am făcut și noi ceva, am fost sus, avem experiență!
Mai multă posesie ar trebui, mai mult cu mingea. Eu îmi doresc mai mult, dar trebuie să avem răbdare. Mă bucur o zi jumătate, poate le mai dau o zi liberă acum. Apoi revenim la treabă, o să avem miercuri și vineri două meciuri amicale”, a spus Gică Hagi la Orange Sport.
Întrebat dacă Louis Munteanu ar trebui convocat la echipa națională. Hagi a spus: „E întrebarea pe care le-o puneți tuturor. El trebuie să se gândească la ce treabă avem noi, să se refacă. Aleargă foarte mult pentru un atacant, face un efort incredibil. Nu sunt dubii cu Louis, îl cunoaștem. Marchează, știe jocul”.
Cojocaru e talentat, încă nu are continuitate. Nici în Academie nu a avut. În a se antrena foarte bine, în a progresa. Trebuie să mai învețe, dar talent are mult
- Gică Hagi
FOTO. Haos în Giulești, la Rapid - Farul
Scandalul în care au fost implicați mai mulți membri marcanți ai Peluzei Nord, în frunte cu liderul Liviu „Bocciu” Ungurean, a avut urmări inimaginabile la Rapid. Ultrașii n-au încurajat echipa, au protestat, asta ducând la un eșec în fața Farului.
Rapidiștii s-au considerat nedreptățiți și de arbitrajul lui George Găman. Cel mai vocal a fost chiar Cristiano Bergodi. Imediat după fluierul final, antrenorul italian a sprintat către „central”. A fost ținut cu greu de Ionuț Voicu.
Fotbaliștii nu s-au dus în fața Peluzei după meci. Au mers și au salutat suporterii de la Tribuna 2. Singurii chemați de ultrașii Peluzei Nord au fost primii doi căpitani, fundașii centrali Cristian Săpunaru și Paul Iacob.
Detalii esențiale din cazul care a zguduit clubul Rapid și fotbalul românesc:
- Este vorba despre un dosar penal de amploare instrumentat de procurorii DIICOT;
- Daniel Niculae e suspectat că ar fi complice cu liderii de galerie de la Rapid în vederea introducerii materialelor pirotehnice în stadion;
- Procurorii au pus în aplicare 28 de mandate de aducere și au percheziționat locuințele suspecților;
- Au fost găsite arme de foc, puști și pistoale!
- La audieri au fost aduși până acum mai mulți lideri de galerie de la Rapid.
- Daniel Niculae a părăsit sediul poliției după două ore de audieri și va fi cercetat în stare de libertate. Ce riscă (AICI), dacă va fi găsit vinovat
- Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut cu „Bocciu”
- Liderul galeriei Rapidului a fost reținut pentru 30 de zile.