Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit, Sergiu Alexandru - Publicat marti, 07 februarie 2023 12:58 / Actualizat marti, 07 februarie 2023 13:46
Rapid - FCU Craiova, programat vineri, de la ora 20:00, se anunță extrem de tensionat, pe fondul tensiunilor alimentate de Adrian Mititelu și ultrașii olteni.
- CAZUL PE SCURT: Fanii FCU Craiova anunță că vor veni la meci, deși Adrian Mititelu a anunțat că formația nu-și va asuma deplasarea acestora
- Suporterii olteni au anunțat că 700 de fani vor fi prezenți la meci, posibil în tribuna 2 - dacă nu sunt lăsați în peluza oaspeților;
- Adrian Mititelu susține că va scoate echipa de pe teren dacă fanii echipei sale îl vor înjura și amenință Rapidul: „Să își asume Șucu și Angelescu”;
- Într-un răspuns pentru GSP, oficialii Rapidului și liderul de galerie, Liviu Ungurean, spun că sunt de acord să-i primească pe fanii olteni în sectorul oaspeților, dar că, la ședința tehnică premergătoare meciului, vor anunța că în cazul oricărei scandări rasiste sau xenofobe, îi vor evacua pe fanii olteni;
- Mâine, se judecă la Comisia de Disciplină incidentele de la Sepsi - FCU Craiova, când galeria olteană a provocat oprirea meciului.
După scandalul de xenofobie de la Sepsi - FCU Craiova, Adrian Mititelu a intrat în conflict cu ultrașii din Peluza Sud 1997. I-a interzis pe fani la meciul cu U Cluj și a anunțat că nu vrea ca FCU Craiova să-și asume deplasarea fanilor pe stadionul din Giulești.
Adrian Mititelu amenință Rapidul: „Părăsesc meciul dacă îi lasăți să mă înjure”
Patronul FCU Craiova a anunțat, pentru GSP.ro, că azi a notificat clubul Rapid că nu va cere bilete la meci și nu-și asumă prezența lor la meci. Iar adresa oficială a ajuns deja la clubul alb-vișiniu.
Luni, i-a amenințat pe șefii Rapidului, în cazul că aceștia sunt dispuși să-și asume prezența fanilor lui FCU:
„Dacă îi lasă pe acolo cu fel de fel de bannere împotriva mea și a familiei mele, eu nu voi începe meciul! Voi părăsi meciul. Dar dacă mă înjură cei de la Craiova, Robert Săceanu are ordin să scoată echipa de pe teren. Nu mă interesează consecințele! Am mândrie și orgoliu. Eu nu mai pot! Dacă apar bannere, jucătorii se vor opri și vor părăsi terenul cu orice consecințe! Să joace Angelescu, Șucu și cu cei de la Rapid”.
Peluza Sud 1997, mesaj rasist către Rapid: „Mergem în cuibul lor”
Fanii olteni nu țin cont de anunțul lui Adrian Mititelu.
Într-un comunicat cu aluzii rasiste, ultrașii olteni anunță că vor face deplasarea la meciul din Giulești. Aceștia spun că vor pleca vineri cu trenul spre București și biletele la meci vor fi achiziționate în ziua meciului.
Deplasare Giulești
Vineri joacă Știința în deplasare! După ce la ultima întâlnire din noul lor cuib am făcut o atmosferă de vis, culminând cu victoria de la ultima fază a meciului, este datoria noastră să ținem steagul sus și să surclasăm episodul precedent. Doar împreună putem purta echipa spre o nouă victorie și spre o nouă seara de vis în care împreună să strigăm: „Noapte bună, București!”,
Deplasarea se face cu trenul, urmând să plecam din Gara Craiova la ora 14:13 cu trenul IR 1596, ajungând în București în jurul orei 17:33. Întrunirea are loc începând cu ora 13:00 în Gară. Prețul unui bilet dus întreg este de 72 lei. Prețul unui bilet la meci este de 10 lei, iar acestea se vor achiziționa de la noi în ziua meciului.
- comunicat Peluza Sud 1997
Liderul galeriei Rapidului: „Le vom da bilete fanilor de la FCU Craiova”
Într-un răspuns pentru GSP, liderul galeriei rapidiste, Liviu Ungurean, spune că este de acord să-i primească pe fanii olteni la meci.
„Noi le vom da bilete câte vor. Noi, galeriile, facem spectacol, nu patronii. Ei să stea la căldurică și să vadă meciul. Mititelu nu conduce fotbalul și nu poate să ne impună pe cine să primim și pe cine nu.
Ei sunt adversarii noștri și noi în respectăm. Dar, dacă miercuri vor fi suspendați la Comisie și nu vor putea intra pe stadioane, nu vor putea intra”, a spus Liviu Ungurean.
Ce spune Rapid: „La prima abatere, îi scoatem de pe stadion”
Surse din cadrul clubului Rapid au explicat pentru GSP.ro ce se va întâmpla.
„E foarte simplu. Suporterii vor sta în sectorul destinat oaspeților, care are 630 de locuri. La ședința tehnică de joi vom stabili că la prima abatere, la primele scandări rasiste sau xenofobe, vor fi evacuați din stadion. Dacă strigă împotriva clubului nostru sau împotriva clubului lor, nu pot fi opriți. E altceva. Dar dacă se ajunge la rasism și xenofobie, îi vom evacua”, au explicat sursele Gazetei.
Fanii FCU Craiova: „Mititelu nu a înțeles ce am făcut la Sepsi”
În același comunicat, fanii olteni s-au luat și de Adrian Mititelu, pe care l-au jignit ca urmare a disputelor din ultimele zile.
„Se pare că dragul nostru patron nu a înțeles nici până acum care a fost motivul „incidentului” de la Sf.Gheorghe, unul care nu are nicio legatură cu el, iar ultimele ieșiri în presă ale sale sunt dovada clară a ceea ce încercam noi să transmitem de ani de zile.
El este singurul instigator la ură, singurul care dorește răul fotbalului, singurul care este capabil să oprească un meci de fotbal după bunul plac. Speculații de genul atentatelor, haosului și sabotarea echipei pe care le visează sunt pure semne ale instalării demenței și doar o persoană care îi împărtășeste afecțiunile poate să creadă așa ceva. Vom fi mereu alături de clubul nostru drag, dar niciodată nu vom uita răul pe care acest mititel l-a făcut și continuă să-l facă celei mai iubite echipe din România.
- comunicat Peluza Sud 1997