Articol de GSP - Publicat duminica, 19 decembrie 2021 07:19 / Actualizat duminica, 19 decembrie 2021 08:44
După meciul dintre Rapid și FC Botoșani, scor 1-1, Victor Angelescu, finanțatorul alb-vișiniilor, a anunțat strategia pe care o va adopta în această iarnă, cu privire la transferuri.
Acționarul majoritar al nou-promovatei se declară mulțumit atât de rezultatul de sâmbătă seara, cât și de parcursul echipei în acest sezon. Rapid este pe 6, primul loc de play-off, cu 32 de puncte.
„Sunt fericit, mai ales că a fost un meci în care nu ne-am putut baza pe jumătate de echipă, la sfârșit am jucat cu juniori. Avem 32 de puncte, suntem într-o situaţie nesperată pentru o nou-promovată. Sunt mulţumit. Am spus că se ştie obiectivul.
Începutul a fost foarte bun, a fost emulaţia de început, am avut şansă, ne-au ajutat suporterii, dar nu ne aşteptam să terminăm pe doi. Avem o echipă bună, dar nu avem un lot echilibrat valoric. Am stat în 13-14 jucători şi suntem unde merităm să fim. Ne batem la play-off, e corect pentru ce am jucat”, a spus Angelescu.
Victor Angelescu: „Strategia este să ne bazăm pe români”
Pe deasupra, el a detaliat modul în care va decurge campania de transferuri din iarnă pentru Rapid. Prioritatea o vor reprezenta jucătorii autohtoni.
„Aducem 2-3 jucători, avem nevoie să ne întărim. Nu, nu avem un jucător bătut în cuie, dar am jucători pe listă, vedem ce reuşim. Strategia a fost făcută să ne bazăm pe români. Din păcate, în primul sezon din Liga 2 am adus străini şi nu a fost bine. În mare parte, am adus şi rapidişti, Săpunaru şi alţii, pentru că ştiu ce înseamnă acest club.
Am adus şi străini, pe Crepulja, care ştia campionatul. Tot pe această strategie mergem, poate aducem şi un străin. E bine să ai străini, dar nu atât de mulţi.
Cred că se poate vedea cu ochiul liber unde avem nevoie de jucători. Acolo vom căuta, în jur de 3 poziţii sunt. Niciodată nu ne-am gândit că aducem titulari sau rezerve, în afară de Săpunaru. La fundaşii centrali, la mijlocaşii centrali, dacă se accidentează sau se ia un galben...”, a declarat finanțatorul Rapidului, la Telekom Sport.
Mai multe știri din Liga 1:
Ce bijuterie! Execuția splendidă care a deblocat partida Rapid - FC Botoșani
Valeriu Iftime anunță schimbări majore în iarnă: „Avem ofertă și pentru el, nu doar pentru Ongenda”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat