Articol de GSP - Publicat luni, 14 iunie 2021 18:40 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 20:53
Răzvan Lucescu (52 de ani), antrenorul lui PAOK Salonic, a vorbit despre ineficiența de la FCSB, club care nu a mai câștigat niciun titlu în Liga 1 din 2015.
„E clar că FCSB are un handicap, pentru că și-a pierdut din suporteri în conflictul cu CSA Steaua. Ar fi stat altfel lucrurile dacă nu exista această ruptură, cred că nici patronul nu s-ar mai fi implicat atât de mult. Vrea să controleze tot.
Altfel, e firesc să se întâmple ce se întâmplă în Liga 1. Adică, CFR câștigă mereu, iar Steaua, cu toate investițiile, ajunge tot pe locul doi. Ține de strategia celor două echipe”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Digi Sport.
6 aniau trecut de când FCSB a câștigat ultimul titlu, în sezonul 2014/2015, când roș-albaștrii au reușit tripla campionat - Cupă - Cupa Ligii
Răzvan Lucescu, o nouă aventură la PAOK Salonic
Răzvan Lucescu a revenit la PAOK. Antrenorul român, liber de contract din februarie, după despărțirea de Al Hilal, l-a înlocuit pe Pablo Garcia pe banca echipei din Salonic.
Lucescu a mai antrenat-o pe PAOK între august 2017 și iunie 2019, perioadă în care a cucerit 3 trofee: campionatul în 2019, Cupa în 2018 și 2019.
În primul mandat la PAOK, Lucescu a antrenat echipa pentru 94 de meciuri. Bilanțul a fost unul foarte bun: 68 de victorii, 12 egaluri și doar 14 înfrângeri. Astfel, Lucescu a rămas în inima suporterilor alb-negri.
CV Răzvan Lucescu
- Champions League Asia cu Al Hilal
- sfert de finală în Cupa UEFA 2006, cu Rapid
- două titluri de campion, cu PAOK și Al Hilal
- Cupa Arabiei Saudite cu Al Hilal
- promovare din liga secundă: FC Brașov
- 7 echipe antrenate: Brașov, Rapid, Petrolul, Jaish, Xanthi, PAOK, Al Hilal și echipa națională a României (2009-2011)
Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK și e gata de muncă: „Sunt obligat!”
![Răzvan Lucescu se revoltă: „Suntem nebuni! Liga 1 e ca Divizia C. Frate, nu vezi?!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/14062021/1623684872219.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul