Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 08 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 07 ianuarie 2012 21:04
Doi zambieni de 19 ani au sosit de ieri în Capitală şi se vor pregăti de marţi, la Săftica, alături de ceilalţi elevi ai lui Ciobi.
Clubul din Ştefan cel Mare s-ar putea întări cu doi fotbalişti zambieni recomandaţi de către fostul antrenor dinamovist Dario Bonetti, care a calificat această "naţională" la Cupa Africii pe Naţiuni ce începe săptămînile următoare. Sînt doi puşti, ambii de 19 ani, unul mijlocaş, altul atacant. Numele lor sînt Kabve Rodrick şi Macha Lewis. Vor face antrenamente de marţi, în stagiul de 5 zile de la Săftica, alături de ceilalţi fotbalişti ai "cîinilor", urmînd ca ulterior să se decidă soarta lor. Oricum, ei ar putea rămîne în programul echipei secunde. Alături de ei va continua perioada de testări şi neamţul Grote, jucător de bandă stîngă.
"O să-i vedem la muncă. I-au recomandat şi CV-ul, şi Dario Bonetti, să sperăm că vor fi buni, fiindcă ar avea de cîştigat toată lumea", a precizat antrenorul Liviu Ciobotariu.
"Sînt doi copii care au calităţi şi cred că pot creşte la Dinamo. Au nevoie de timp, de şansă, de încredere. Pot ieşi fotbalişti din Ştefan cel Mare" (Dario Bonetti, antrenor)