Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 17 ianuarie 2018 09:00
În ultimii 2 ani, Gigi Becali a dat afară jucători din care s-ar putea alcătui lejer un "11" extrem de competitiv pentru nivelul din Liga 1.
Gigi Becali a explicat de ce n-a realizat nici o achiziţie până în momentul de faţă: "Fiindcă echipa e prea puternică, n-am ce să mai aduc". FCSB arată bine ca lot, atât valoric, cât şi numeric. Pe toate posturile, dar pentru a ajunge aici în precedenţii 2 ani patronul a făcut o selecţie în cadrul căreia a rulat peste 100 de jucători! Şi pe foarte mulţi dintre ei i-a dat afară, deşi respectivii au costat sume importante. Lista e chiar de lux: de la Alcenat şi Papp la Tade şi Marica, de la Bourceanu la Amorim, Jakolis şi Gabi Iancu.
Dintre cei disponibilizaţi s-ar putea face un "11" care probabil ar fi foarte competitiv în Liga 1 şi s-ar putea bate pentru accesul în play-off. De fapt, în momentul în care au fost solicitaţi să semneze cu Steaua, cota lor era una foarte bună. Exemple: Alcenat şi Guilherme, desemnaţi cei mai buni fundaşi laterali din campionat în perioada în care au jucat la Petrolul. Gabi Iancu era cea mai mare promisiune a fotbalului românesc, în timp ce Tade câştiga titlul de golgeter al Ligii 1. Tamaş venea cu CV-ul unui fotbalist de top, care evoluase în prima ligă din Franţa, Spania, Anglia, dar şi la un Euro.
Echipa refuzaţilor
- Cojocaru - Alcenat, Papp, Tamaş, Guilherme - Bourceanu, Muniru - Jakolis, Gabi Iancu (Aganovici), De Amorim (Golofca) - Tade
700 de mii de €a costat De Amorim, adus de la Astra la pachet cu Boldrin