FOTBAL  »  Superliga  »  RETRO GSP

RETRO GSP 45 de ani de la ultimul meci al lui Ion Oblemenco în Divizia A, înainte să fie dat afară de la Craiova » De ce e „Tunarul din Bănie” cel mai iubit fotbalist din istoria Universității

Ion Oblemenco +18   FOTO
Ion Oblemenco

Articol de , - Publicat duminica, 12 decembrie 2021 11:20 / Actualizat duminica, 12 decembrie 2021 13:27

Pe 12 decembrie 1976, U Craiova pierdea la Petroșani derby-ul cu Jiul, 0-1, în ceea ce avea să rămână în statistici drept ultima partidă a lui Ion Oblemenco în tricoul alb-albastru. „Tunarul” n-a prins o zi strălucită, a și fost schimbat în minutul 66, MVP-ul confruntării fiind declarat un alt mare atacant al fotbalului autohton, Florea Dumitrache.

În pauza de iarnă ce a urmat, antrenorul Științei, Constantin Teașcă, a luat o decizie care a șocat Oltenia: l-a scos din lot pe Ion Oblemenco! Asta deși cel mai bun marcator din istoria Universității avea numai 31 de ani, iar prestațiile sale în turul acelui campionat fuseseră mai mult decât decente, 9 reușite în 14 meciuri jucate.

Cum s-a ajuns aici? „Micul Napoleon” nu suporta jucătorii cu personalitate, așa că, profitând de sprijinul lui Adrian Păunescu și de cel al politrucilor care conduceau județul, l-a „executat” pe Oblemenco. După ce, în toamna aceluiași an, îl îndepărtase și pe un alt stâlp de nădejde al „Campioanei unei mari iubiri”, Petre Deselnicu!

Ion Oblemenco și Cornel Dinu, într-un duel Craiova - Dinamo
Ion Oblemenco (dreapta)
Ion Oblemenco
Ion Oblemenco
Lotul olimpic al României
+13 FOTO

Cu Balaci nu i-a mers

În primăvara lui '77, Teașcă a încercat aroganța supremă, să-l pună pe fugă și pe Ilie Balaci. Doar că nu i-a mai mers, cel sacrificat fiind chiar „Piticul”. Într-un interviu acordat Gazetei la împlinirea vârstei de 60 de ani, Balaci a declarat: „Teașcă izbutise să se certe cu toată lumea. Cu Oblemenco și cu Deselnicu i-a mers, i-a dat afară. Cu mine, nu. Numai mizerii a făcut la Craiova”.

Poate și pentru că a avut parte de un nemeritat final de carieră la nivel înalt, „Tunarul din Bănie” a fost mereu înconjurat de suporteri cu o dragoste niciodată egalată. Dar oltenii l-au iubit și întrucât Oblemenco a reușit performanțe fantastice în alb și albastru. Iată câteva dintre acestea:

Recordurile lui Ion Oblemenco

  • Este cel mai bun marcator din istoria Universității pe prima scenă, 167 de goluri în 264 de partide;
  • A înscris în 125 dintre cele 264 de meciuri în care a evoluat pentru Craiova; în 62 dintre jocuri reușitele sale au fost decisive;
  • 18% din punctele obținute de U în cele 11 sezoane cu Oblemenco pe teren au venit în urma golurilor decisive marcate de „Tunar”;
  • În primul lui sezon la formația din Bănie (1966-'67), juveții au încheiat pentru întâia oară pe podium;
  • Tot în prima stagiune la Craiova, a devenit golgheterul Diviziei A, cu 17 reușite;
  • În total, a cucerit de 4 ori titlul de golgheter al României ('67, '70, '72, '73); în toată istoria clubului, fotbaliștii Universității au mai obținut de doar 3 ori acest trofeu (Craioveanu '94, '95 și Fl. Costea 2009);
  • În istoria Diviziei A, numai alți doi atacanți au mai devenit de 4 ori golgheterii competiției, Ștefan Dobay și Dudu Georgescu;
  • Prima calificare a Craiovei în turul 2 al cupelor europene a fost decisă de un gol al lui Oblemenco; se întâmpla în octombrie 1973, când Univeritatea câștiga acasă cu Fiorentina, 1-0, după 0-0 la Florența; reușita a venit în ultimul minut al meciului.

Regretul cel mai mare al carierei e că n-am și eu măcar o selecție la naționala mare. Pe atunci, nucleul la prima reprezentativă era format din dinamoviști, iar aceștia probabil că nu mă agreau. Sau poate că și selecționerii aveau o idee de joc în care nu mă încadram
Ion Oblemenco pentru TVR, în 1995

Jiul Petroșani - U Craiova 1-0 (0-0)

  • Divizia A, sezonul '76-'77, etapa a 17-a
  • A marcat: Dumitrache (70')
  • Stadion: Jiul. Spectatori: 16.000
  • Arbitru: Romeo Stâncan (București)

Jiul: Homan - Niculescu (80' Covaci), Rusu, Augustin, Deleanu - Stoica, Mulțescu, Stoichiță - Bucurescu, Dumitrache, Sălăjan 
Antrenor: Gheorghe Ene

U Craiova: S. Lung - Berneanu, Tilihoi, Ștefănescu, Purima - Negrilă, Donose, Beldeanu - Geolgău, Oblemenco (66' Buică), D. Marcu
Antrenor: Constantin Teașcă

4 goluria înscris "Tunarul" în 9 partide disputate în cupele europene

Eu abia după 9 ani jucați la Craiova am putut să-mi cumpăr mașină. Și n-am fost un risipitor. Însă nu existau banii de azi, noi jucam pe pupături
Ion Oblemenco pentru TVR, în 1995

Ion Oblemenco - a debutat în Giulești, s-a retras de la Galați

Idol incontestabil al Olteniei, Ion Oblemenco a avut un destin fotbalistic atipic. Deși a făcut junioratul la CS Craiova, el a debutat în „A” în tricoul Rapidului, pe 5 iulie 1964. La 1-3 cu Știința Cluj, a marcat unicul gol al „feroviarilor”. În ciuda startului reușit, continuarea în Grant a fost sub așteptări. În două sezoane, '64-'66, a mai evoluat în doar 7 partide și a mai înscris de numai două ori. 

În vara lui '66, vine la Universitatea și urmează 10 ani și jumătate extraordinari. După ce Teașcă l-a dat afară, a mai jucat în „B”, la FCM Galați, unde a dat 23 de goluri în 31 de meciuri. Deoarece a terminat pe 2 cu moldovenii și a ratat promovarea, s-a retras în 1978, începând cariera de antrenor secund. Cele mai mari performanțe ca „principal” le-a obținut cu Universitatea, eventul în 1980-1981. Moare pe 1 septembrie 1996, la Agadîr (Maroc), în urma unui atac de cord. Avea 51 de ani.

Am avut mare noroc să întâlnesc un asemenea fotbalist, un asemenea om. Fără să vrea, nea Nelu mi-a dat nenumărate lecții de fotbal, de omenie. A fost un model pentru toți
Ilie Balaci

12 septembrie 1971e data la care Oblemenco a marcat 4 goluri într-un meci, în victoria cu Poli Iași, 5-0. Mai are în palmares 4 triple

Eu toată viața am fost iubit de cei de la peluză, nu de cei de la oficială. M-am revanșat cum am putut, pe teren. La fotbal nu poți să dai palme decât cu piciorul!
Ion Oblemenco pentru TVR, în 1995

Cumpăna vieții mele a fost în toamna lui 1972, când m-am operat de urgență de ulcer perforat. Sute de oameni veneau zilnic la spital ca să doneze sânge pentru mine, dar îi țineau într-un stres continuu și pe medici, pe care-i amenințau că vor da foc spitalului, dacă nu mă vor salva!
Ion Oblemenco pentru emisiunea "Contra cronometru" (RRA)

TOP 10 MARCATORI ALL-TIME ÎN LIGA 1

  1. Dudu Georgescu (Progresul, Reşiţa, Dinamo, Bacău, Buzău, Moreni) - 252
  2. Ionel Dănciulescu (Electroputere, Dinamo, Steaua) - 214
  3. Rodion Cămătaru (U Craiova, Dinamo) - 198
  4. Marin Radu II (Argeş, Olt, Steaua, Sibiu) - 190
  5. Ion Oblemenco (Rapid, U Craiova) - 170
  6. Florea Dumitrache (Dinamo, Jiul, Corvinul) - 170
  7. Mircea Sandu (Progresul, Sportul, Buzău) - 167
  8. Victor Pițurcă (Olt, Steaua) - 166
  9. Mihai Adam (U Cluj, Vagonul Arad, CFR) - 160
  10. Titus Ozon (Unirea Tricolor, Dinamo, Braşov, Naţional, Rapid) - 157

Citește AICI mai multe povești din seria Retro GSP!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (9)
opinca_de_aur
opinca_de_aur  •  13 Decembrie 2021, 15:16
Postat de gsplabrutarie pe 13 Decembrie 2021, 01:48

Cu sau fara alt antrenor, oblemenco oricum nu mai statea mult la Craiova, poate 1 an in plus sau maxim 2. Era si dupa operatie si deja trecut de varful carierei. Teasca nu era antrenor rau, dar nici vreun mare sef care sa poata da afara pe oricine. A incercat si cu Balaci si nu i-a mai mers.

Nu ne contrazicem, dar vorbim de lucruri diferite: Teasca era sau nu antrenor, e de dezbatut. Indiscutabil e ca era un personaj absolut toxic. Si s-a dovedit pe unde s-a dus. Ori un manager, oriunde ar fi, daca nu are si stiinta de a lucra cu oamenii, e zero. Si sa nu-mi spuneti ca toti aia cu care s-a certat greseau si el avea dreptate! Pe de alta parte da, Oblemenco era la sfarsit de drum ca sportiv. Dar lipsa totala de eleganta cu care a fost inlaturat arata tot un fel de a lucra total aiurea al cui? Al lui Teasca.

gsplabrutarie
gsplabrutarie  •  13 Decembrie 2021, 01:48
Postat de opinca_de_aur pe 12 Decembrie 2021, 21:54

Mitica Marcu era. Problema era intr-adevar un personaj toxic: Teasca. E asa mereu, si la sport, si la job: ajunge unul sa bage zizanie. Si apoi Teasca avea un istoric greu de scandaluri. Cand toti iti spun ca est ***, te duci si te internezi.

Cu sau fara alt antrenor, oblemenco oricum nu mai statea mult la Craiova, poate 1 an in plus sau maxim 2. Era si dupa operatie si deja trecut de varful carierei. Teasca nu era antrenor rau, dar nici vreun mare sef care sa poata da afara pe oricine. A incercat si cu Balaci si nu i-a mai mers.

opinca_de_aur
opinca_de_aur  •  12 Decembrie 2021, 21:54
Postat de gsplabrutarie pe 12 Decembrie 2021, 15:22

Nu m-ar mira sa il fi lucrat intr-un fel Teasca, pe oriunde a antrenat s-a certat cu toti. Dar sa dai vina doar pe el e din categoria vaicareli. Oblemenco era deja in declin evident dinainte sa vina Teasca antrenor la Craiova, plus ca din cate tin minte nu mai erau nici Marcu sau Taralunga, din pasele carora a dat cam jumatate din goluri. Dupa ce a plecat nici n-a mai jucat decat 1-2 ani prin diviziile inferioare.

Mitica Marcu era. Problema era intr-adevar un personaj toxic: Teasca. E asa mereu, si la sport, si la job: ajunge unul sa bage zizanie. Si apoi Teasca avea un istoric greu de scandaluri. Cand toti iti spun ca est ***, te duci si te internezi.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează