FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Viorel Turcu, fostul campion cu FC Argeș, Steaua și Dinamo, a decedat la 60 de ani

Viorel Turcu +27   FOTO
Viorel Turcu

Articol de - Publicat duminica, 29 noiembrie 2020 17:03 / Actualizat duminica, 29 noiembrie 2020 18:05

Fostul atacant Viorel Turcu, triplu campion al României cu FC Argeș, Dinamo și Steaua, a decedat astăzi, la vârsta de 60 de ani. 

Fotbalul românesc este zguduit de vestea tragică a morții lui Viorel Turcu, fost atacant la echipe precum FC Argeș, Steaua și Dinamo. Fostul fotbalist cu o poveste de viață dramatică s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 60 de ani.

„Am vorbit cu Bumbescu, a murit Viorel Turcu. Dumnezeu să-l ierte! Din ce știu eu, era cu băiatul în casă. Fiul lui a ieșit până afară, iar când s-a întors l-a găsit fără suflare. Atâta știu. A fost mult prea încercat numai de momente triste de-a lungul vieții. I-a decedat soția, au fost mult prea multe. N-a mai putut să le ducă, săracul. 

Mi-a fost un prieten foarte bun. Când a venit la FC Argeș, cu mine s-a întâlnit pentru prima oară, l-am îndrumat. Atunci și-a luat zborul. Începem să ne rărim cât mai mult, e prăpăd, nu se știe ce se întâmplă”, a declarat Aurel Ancuța, fost coleg cu Viorel Turcu la FC Argeș, pentru GSP.ro.

CV Vasile Turcu

  • A debutat în 1978, la FC Argeș; 
  • A jucat la: FC Argeș, Steaua, Dinamo, FC Olt Scornicești; 
  • 3 titluri de campion al României: unul cu FC Argeș (1979), unul cu Dinamo (1984) și unul cu Steaua (1987); 
  • A jucat de 7 ori pentru echipa națională a României și a marcat un gol.

Cine a fost Viorel Turcu

Viața de film a lui Viorel Turcu, atacantul care și-a pierdut copilul, soția și picioarele: șantajat de Dinamo, amenințat de Steaua, talent risipit și anecdote cu Dobrin, Lăcătuș, Ceaușescu și Ilie Dumitrescu

Născut în comuna Slobozia din Argeș, Turcu a început fotbalul la FC Argeș, pe atunci o echipă atinsă de geniul lui Dobrin. Debutul atacantului s-a petrecut la 17 ani și 10 luni, într-un meci din penultima etapă a sezonului 1977-1978, cu FC Bihor, în deplasare. Dacă pierdeau, gazdele retrogradau. 

Fostul coleg al lui Turcu, Aurică Ancuța, a povestit peste ani că meciul a fost aranjat pentru ca FC Bihor să câștige (2-1) și că mai mulți jucători de la FC Argeș au apărut la ceva vreme după partidă cu cojoace scumpe - numite popular “Alain Delon”, după celebrul actor francez - produse pentru export la Oradea.  

În cele 6 sezoane petrecute la FC Argeș, Turcu a câștigat un titlu, a marcat 10 goluri în 86 de meciuri și a oferit o mulțime de pase de gol.  În 1981, evoluțiile tânărului Turcu au atras atenția clubului Dinamo. Atacantul a fost șantajat să semneze cu echipa Securității, precum a dezvăluit la GSP Live de curând.

+22 FOTO
  • Imagini din cariera lui Viorel Turcu + fotografiu realizate în 2012 de GSP, acasă la fostul fotbalist

VIDEO. Persoana care l-a ajutat pe Viorel Turcu să-și revină după pierderea ambelor picioare: „Nici nu mai voiam să mănânc!”

Turcu nu a ajuns la Dinamo, dar a mers cu naționala lui Mircea Lucescu în străinătate. În 1982, atacantul lui FC Argeș a jucat în șapte meciuri pentru România - inclusiv, în amicalul cu Argentina lui Maradona de la Rosario - și a înscris un gol într-o victorie cu Japonia. La finalul anului, era transferat la Steaua la presiunile fostului său antrenor, Florin Halagian, care deși lucra acum la FC Olt, își pregătea venirea la clubul Armatei.

23 de meciuriși 5 goluri are Turcu pentru Steaua în Divizia A, în anul 1983

 Ieșit din planurile selecționerului Lucescu, după doar un an în Ghencea, Turcu a fost împrumutat de Steaua spre rivala Dinamo, implicată atunci în campania spectaculoasă din Cupa Campionilor

A ratat triumful din CCE

1984 este anul în care lui Viorel Turcu i-a murit fiica nou născută, din cauza condițiilor din spital. Distrus de durere, fotbalistul a fugit pur și simplu de București, pe care îl considera un oraș blestemat. Deși era în continuare plătit de Steaua ca ofițer în armată, a semnat cu FC Olt Scornicești, echipa din satul natal al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Acolo, și-a regăsit liniștea, însă a ratat sezonul incredibil al Stelei terminat cu câștigarea Cupei Campionilor. 

 După două sezoane la FC Olt, cu 13 goluri în 50 de meciuri, Turcu a fost rechemat la Steaua la doar o lună după finala de la Sevilla. Printre experiențele memorabile trăite în această perioadă se numără și finala Cupei Intercontinentale, River - Steaua 1-0, jucată la Tokyo.

La întoarcerea în Ghencea, Turcu a mai jucat cinci meciuri, și-a trecut în palmares al treilea titlu de campion și a revenit la FC Olt Scornicești. Turcu a jucat la FC Olt până în 1989, când s-a transferat la UTA. După Revoluție s-a transferat în străinătate, evoluând în țări învecinate, la Nistru Chișinău și Szarvasi Vasas. Întors în România, a încercat să readucă reînființata FC Olt în prima ligă ca antrenor-jucător, însă în 1996 a trebuit să se retragă.  

Doctorii i-au descoperit un chist la pancreas, „urmare a unei lovituri puternice”. Opțiunile erau moartea sau operația, însă a doua variantă aducea cu siguranță un diabet chimic. Turcu a ales operația, iar din acel moment viața sa a devenit un calvar care s-a adăugat tragediei din 1984.

La 60 de ani, Turcu avea picioarele amputate și era văduv după ce soția a decedat în 2015 din cauza cancerului. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
3871452942869470
Aurel Tiberiu  •  29 Noiembrie 2020, 23:13

Doamne, ce veste proasta! RIP! offf...

creeperno
creeperno  •  29 Noiembrie 2020, 22:39

Dumnezeu sa-l ierte!

valahurevine
valahurevine  •  29 Noiembrie 2020, 19:54

RIP

Vezi toate comentariile (11)
Comentează