FOTBAL  »  Superliga  »  CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mihai Rotaru e gata să-l schimbe azi pe Laszlo Balint cu Rădoi sau Grozavu!

Articol de - Publicat luni, 08 august 2022 14:37 / Actualizat luni, 08 august 2022 17:10

Mirel Rădoi e soluția patronului Mihai Rotaru pentru înlocuirea lui Laszlo Balint. Mutarea s-ar putea produce chiar azi. Victoria cu rivala FCU a fost mai mult ambiția jucătorilor și a „centralului” Kovacs decât rodul unei idei de joc, iar președintele Sorin Cârțu a anunțat deja că „se poate întâmpla orice”.

CSU Craiova și-a adjudecat derby-ul cu rivala FCU, 2-1, însă jocul său continuă să sufere. În ierarhia InStat, e al 4-lea cel mai slab din acest sezon (index 212), din șapte disputate, în condițiile în care cel mai modest rămâne recentul eșec cu Zoria (index 202), iar cel mai bun e returul cu Vllaznia (233), ambele în preliminariile Conference League. 

Fanatik a scris că Mirel Rădoi ar fi varianta patronului Mihai Rotaru pentru a-l înlocui pe Laszlo Balint. Potrivit unor surse ale Gazetei, Balint are orele numărate și ar putea fi schimbat chiar în cursul zilei de azi cu Rădoi. O altă variantă ar fi Leo Grozavu, antrenor liber de contract din septembrie 2021, când a fost dat afară de Sepsi.

Ce a observat conducerea lui FCU Craiova la Marius Croitoru: „Cu alți antrenori nu se întâmpla asta”
FCU CRAIOVA
Ce a observat conducerea lui FCU Craiova la Marius Croitoru: „Cu alți antrenori nu se întâmpla asta”

Gyuszi a comentat astfel, aseară, la finalul duelului cu echipa lui Adrian Mititelu: ”Știam că va trebui să suferim, să absorbim momentele de presiune. Au fost momente și momente.

E normal, aceste meciuri se succed rapid. Ele se câștigă absorbind presiunea adversarului. Am vrut să ne securizăm rezultatul, pentru că aveam mare nevoie de victorie și de încrederea care vine după victorie. Degeaba jucam bine”

„Vreau să ne calificăm!”

La Craiova nu merge însă așa. Iar reacția la cald a președintelui Sorin Cârțu, când a fost întrebat dacă Balint va mai fi pe bancă la returul cu Zoria, n-are nevoie de vreo „traducere”. 

„Scaunul antrenorilor de la Craiova se clatină tot timpul când nu sunt rezultate. Nu știu. Orice se poate întâmpla. A fost victorie astăzi, dar până acum înfrângeri. Niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Aia vreau, să ne calificăm!”, a comentat Sorinaccio într-o intervenție la ProSport. 

Și înaintea plecării în cantonamentul din Austria, Cârțu a avut o reacție oarecum asemănătoare când a fost întrebat dacă Universitatea va continua cu Laurențiu Reghecampf: „Orice se poate întâmpla. Veți vedea la reunirea lotului cine va conduce primul antrenament”. N-au trecut trei zile și a fost oficializată despărțirea de Reghe și numirea lui Balint. 

Papură a putut! 

Un Balint pentru care Bănia pare, în acest moment, o pălărie cam mare. Deși n-a avut problemele lui Reghe, care a preluat echipa din mers în 2021 și apoi a ratat și cantonamentul din iarnă, urmare a numeroaselor cazuri de COVID din lot, Gyuszi a făcut toată pregătirea de vară. Trei săptămâni în Austria, în condiții de lux! 

Cu toate astea, deși e abia startul sezonului, jucătorii nu țin pasul în ritmul cu meciuri la 3 zile. S-a acreditat ideea că „jucătorul român nu-i obișnuit”. Fals! În vara lui 2019, cu Corneliu Papură pe bancă, aceeași Universitatea a bifat trei tururi preliminare în Europa League, însumând 6 meciuri, în condițiile în care demarase și campionatul. 

Au bifat la alte capitole 

Înapoi la derby-ul cu FCU. Acest 2-1 este, pe deoparte, și „meritul” lui Istvan Kovacs, la al doilea penalty acordat echipei lui Rotaru, dar mai ales rodul efortului și ambiției jucătorilor. Pentru că e greu de distins o idee, o concepție în jocul Craiovei lui Gyuszi. 

Gazeta a comparat indexul InStat al unora dintre cei mai slabi olteni la 0-1 cu Zoria cu indexul înregistrat de ei duminică seară. Fără să fi rupt gura târgului nici de data aceasta, Andrei Ivan, gol doar din penalty, Ștefan Baiaram și Jovan Markovici au înregistrat o ascensiune spectaculoasă. Explicația? Au plusat la alte capitole care se iau în calcul: atitudine, ambiție, determinare, efort.

JucătorIndex Instat cu Zoria (0-1)Index Instat cu FCU (2-1)
Andrei Ivan195259
Rivaldinho190-
Roguljici185198
Baiaram181253
Koljici178176
Markovici172236

Sincer, nu sunt mulțumit deloc de joc, dar jucăm din trei în trei zile și se simte oboseala. Ne-au cam dominat în acest meci, dar contează cine ia punctele, nu cine pasează. În Polonia am fost dominați, am căzut fizic, dar vom vedea ce se va întâmpla joi, la returul cu Zoria.

- Andrei Ivan, atacant CSU Craiova

Citește și alte articole:

Vassaras a oferit prima reacție după penalty-ul controversat din derby-ul Olteniei: „CCA consideră nefondate atacurile și va sesiza comisiile abilitate”
FCU CRAIOVA - CSU CRAIOVA 1-2
Vassaras a oferit prima reacție după penalty-ul controversat din derby-ul Olteniei: „CCA consideră nefondate atacurile și va sesiza comisiile abilitate”
Istvan Kovacs, criticat de un fost arbitru important: „A fost numărul 1 în sens negativ. Nu poți să faci asta”
FCU CRAIOVA - CSU CRAIOVA 1-2
Istvan Kovacs, criticat de un fost arbitru important: „A fost numărul 1 în sens negativ. Nu poți să faci asta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (28)
10iul73
10iul73  •  08 August 2022, 23:07

Eu il vreau pe Grozavu...după 2 capace poate inteleg si ai noștri ca sunt fotbaliști..

Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  08 August 2022, 21:07
Postat de Angelica17 pe 08 August 2022, 17:02

Cu Dica ramine de văzut.A bătut cu 1-0 in primul meci și e cam greu ce spui tu,dar nu imposibil.

Nu ma intelege gresit, nu e ca si cum as dori raul vreuneia dintre echipele in cauza sau vreunuia dintre antrenori. Dimpotriva, tin cu toate echipele romanesti in cupele europene, insa mi se pare ca, sub acoperisul asa-zisei tactici de "fotbal spectacol" sau de "fotbal pe atac", atat Dica cat si Radoi ascund de fapt fotbalul haotic pe care il au in cap.

vasileroaita
vasileroaita  •  08 August 2022, 20:20

Italienii spun "Non c'e due senza tre"! Radoi a fost catastrofal la FCSB și la Națională. Trebuie să i se dea și a treia șansă!!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează