Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 26 noiembrie 2014 13:25
Cota lui Latovlevici a scăzut cu un milion de euro într-un an şi jumătate. Fundaşul stînga devine liber de contract în vară şi e avertizat de cei de la Steaua că, dacă vrea să continue, trebuie să mai renunţe la pretenţii.
Cariera lui Latovlevici evoluează straniu. La 28 de ani, superfundaşul de acum două sezoane nu ştie clar ce va face din vară încolo, pentru că Steaua nu mai e disperată să-i prelungească înţelegerea!
Lui Iasmin îi expiră contractul la sfîrşitul acestui sezon. "Nu se află într-o situaţie favorabilă pentru negocieri", a comentat Helmuth Duckadam cazul apărătorului. Latovlevici nici nu mai e titular în echipa lui Gâlcă.
Cu un an în urmă, lui Piţurcă i se reproşa faptul că-l ocoleşte pe Iasmin, a cărui formă la Steaua era excelentă. Era impresionant în ofensivă, mai ales, marcînd goluri spectaculoase cu Ajax şi cu Dinamo şi devenise interesant pentru cluburi din campionate mai bogate. Într-un timp scurt, imaginea lui Lato s-a şifonat de tot!
S-a ieftinit deja!
Lucian Filip a fost reprofilat fundaş stînga din mijlocaş şi a devenit titular în faţa lui Iasmin! "Cîtă vreme Filip joacă foarte bine, Latovlevici trebuie să-şi aştepte rîndul" a fost anunţul cu care Gâlcă l-a ţintuit pe bănăţean pe banca de rezerve.
Cota fotbalistului pe care Saint Etienne a fost aproape să-l achiziţioneze acum un an se prăbuşeşte din cauza momentului prost pe care îl parcurge Iasmin. În vara lui 2012, transfermarkt.de îl evalua la 3 milioane de euro. Preţul a scăzut deja cu un milion.
Lato s-ar putea transfera gratis oriunde în vara anului următor, dacă nu va ajunge la un acord de prelungire cu Steaua. Dar statutul actual, de rezervă în Ghencea, l-ar încurca inclusiv în situaţia de fotbalist liber de contract.
Roş-albaştrii i-au propus o înţelegere viitoare pe două sezoane, pînă în 2017. "Mi-a transmis că trebuie să mai analizăm durata", a povestit Argăseală din discuţiile cu fundaşul. Iasmin ar prefera un acord pe numai un an, pînă în 2016.
Motivul: el speră să-şi reîmprospăteze forma şi să reuşească să prindă între timp un transfer într-un campionat mai bogat.
107 meciuri şi 7 goluri are Latovlevici la Steaua. Sezonul actual e al 5-lea al său în Ghencea, unde a ajuns de la Poli Timişoara
9 partide a prins Iasmin în ediţia curentă a Ligii 1, dintre care numai 8 ca titular. În trecut era opţiunea principală în concurenţa cu Pîrvulescu, acum ambii sînt rezervele lui Filip