Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat luni, 31 august 2020 11:57 / Actualizat luni, 31 august 2020 12:12
Denis Alibec a ratat transferul în Turcia, unde ar fi avut 700.000 € pe sezon dacă ar fi mers la Samsunspor. Ca să-l păstreze motivat, președintele Dani Coman îi deschide ochii: „Joacă bine până în iarnă și semnezi cu oricine!”
"Nu-mi mai e mintea la Astra", a spus Alibec în urmă cu o săptămână, dar el trebuie să joace în continuare la Giurgiu. Rugămințile pe care i le-a adresat lui Ioan Niculae nu au avut niciun rezultat, patronul a rămas ferm și i-a refuzat transferul care l-ar fi îmbogățit pe Denis.
Cea mai bună ofertă pentru atacant era de la Samsunspor, o formație din liga a doua turcă dispusă să-i plătească 700.000 de euro pe sezon. Într-un acord de trei ani, vârful ar fi încasat mai mult de două milioane de euro. Și la suma aceasta s-ar mai fi adăugat bonusuri.
Samsun, o echipă pe care a condus-o Gigi Mulțescu în anii '90, încearcă să revină în eșalonul de elită după ce se afundase în subsolul fotbalului din Turcia. Mulțescu crease la Samsun o colonie românească, așa cum era și Brescia lui Lucescu în aceeași perioadă. Stelea, Marius Cheregi, Daniel Timofte jucau pentru formația din orașul-port de la Marea Neagră.
Câștigă el, pierde clubul
Alibec nu le calcă pe urme, măcar pentru o vreme o să evolueze tot pentru Astra. Ca să-l păstreze motivat, președintele Coman i-a arătat că eșecul tratativelor din vara asta s-ar putea transforma într-o afacere profitabilă:
"Joacă bine până la iarnă și vei putea să semnezi cu oricare club. Ai avea ocazia să câștigi bani chiar mai mulți atunci!". Contractul lui Denis cu clubul din Giurgiu mai e valabil până la 30 iunie 2021. Asta înseamnă că atacantul va putea să negocieze și să semneze un angajament, după 1 ianuarie, cu oricare formație interesată de serviciile sale. Ar deveni jucătorul acelui club începând cu 1 iulie, dacă nu cumva Astra și viitorul angajator al lui Alibec vor conveni încă din ianuarie pentru un transfer.
Prețul ar fi, atunci, cu mult mai mic decât a fost acum. Niculae a cerut un milion de euro și nici Samsun, nici Gaziantep, formația lui Șumudică, nu au fost de acord să plătească atât de mult.
Îmi pare rău că n-am reușit să-l iau pe Alibec, eu am încercat să-l ajut și să sprijin și clubul Astra, care ar fi încasat niște bani" - Marius Șumudică, antrenor Gaziantep
20.000 de euroîncasează lunar Alibec la Astra. Niculae l-a răscumpărat de la FCSB cu un milion €, după ce i-l vânduse lui Becali cu două milioane €
Nici nu s-au apropiat de cerere
Turcii îi ofereau bani mulți lui Alibec, însă ofertele lor au fost departe de pretențiile pe care le avea Niculae. Denis are o clauză de reziliere a contractului cu Astra în valoare de 1.200.000 €, însă patronul de la Giurgiu ar fi cedat și pentru un milion €.
Gaziantep și Samsun nu au propus mai mult de 600.000 €. "Noi mai ofeream și 30 la sută din valoarea următorului transfer al lui Alibec, dacă ar fi fost vândut în următorii trei ani", a explicat Șumudică la DigiSport. "Salariul lui Alibec ar fi fost în jurul a 600.000 de euro", a mai spus Șumi.
La CFR nu a vrut el
Singurul club dispus să achite prețul pe care l-a pretins Niculae a fost CFR. Campioana a oferit exact un milion de euro, însă n-ar fi avut cum să-i plătească lui Alibec atâția bani câți îi dădeau turcii. La Cluj nu există niciun fotbalist plătit cu mai mult de 240.000 de euro pe sezon. Nici cu un bonus la semnarea contractului nu s-ar fi apropiat de cei 700.000 de euro anual de la Samsunspor! Pe Denis l-au atras și salariul foarte mare din Turcia, și ocazia să schimbe campionatul, de aceea n-a fost încântat să meargă la Cluj.
"În România au ajuns să mă cunoască și fundașii, și antrenorii, din cauza asta nu mai pot să joc la fel de bine cum jucam în urmă cu 2-3 ani. Toți mă blochează mai ușor acum", simte atacantul aflat la a șaptea stagiune în tricoul Astrei.
Citește și alte știri din Liga 1:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!