Articol de GSP - Publicat vineri, 04 aprilie 2008 00:00
Ioan Ovidiu Sabău spune că obiectivul echipei sale este să obţină, în Bănie, un rezultat de egalitate.
"Universitatea Craiova vine după şapte rezultate bune, şase victorii şi un egal cu Rapidul. Cred că este într-un moment foarte bun şi va dori victoria, însă şi noi vrem, dar un rezultat de egalitate. S-au refăcut mai mulţi jucători, Arhire, Dumitra, deci nu avem probleme de lot. Mergem la Craiova să luăm un punct", a spus Sabău.
Referitor la faptul că meciul se va juca fără spectatori, tehnicianul Gloriei crede că acest lucru va fi un avantaj pentru echipa sa. "Fanii Universităţii se manifestă tot timpul împotriva echipei oaspete şi este destul de greu să joci în prezenţa unui stadion plin, la Craiova. Cred că este un avantaj pentru noi, nu pot să-mi dau seama cât de mare, dar este", a mai sus Ioan Ovidiu Sabău.
Managerul Universităţii Craiova, Ilie Balaci, regretă punctele pierdute în tur de echipa sa dar crede că "alb-albaştrii" încă pot prinde un loc de Cupa UEFA. "Păcat de punctele pierdute în tur, pentru că acum ne puteam gândi la un obiectiv mai îndrăzneţ, cum ar fi Cupa UEFA. Mai sunt 24 de puncte în joc, totul este posibil. Important este însă să câştigam cât mai multe meciuri şi să pregătim bine sezonul viitor. Este bine că jucătorii au ajuns la o maturitate atât în teren cât şi în afara lui", a spus Ilie Balaci.
Meciul de mâine de la Craiova va fi o reîntâlnire între portarul Universităţii, Mircea Bornescu, şi atacantul Gloriei, Cristian Coroian. În meciul tur, portarul i-a provocat o accidentare lui Coroian, care a fost nevoit să stea aproape şase luni în afara gazonului.
Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa, sâmbătă, ora 15.30, Telesport
Palmares: 33 13 5 15 47-46
Primul meci: 5-2, la Craiova, la 23 septembrie 1990
Scor maxim: 4-0, la Craiova în 1997, 2001 şi la Bistriţa, 0-4, în 2002
Ultima victorie a bistriţenilor în deplasare cu Universitatea Craiova: 2-1, la 18 martie 2007, pe stadionul "Naţional" din Bucureşti
În tur: 1-0
Echipe probabile:
Universitatea Craiova: 23. Bornescu - 18. Dănănae, 6. D. Stoica, 7. V. Găman, 4. Mitchell - 2. Bărboianu, 33. A. Ionescu, 13. Dilevski - 77. Wobay, 10. Fl. Costea - 20. Dina. Antrenor: Nicolo Napoli.
Rezerve: 22. Bănică, 24. Curteanu, 3. Barbu, 8. Săceanu, 32. Luţu, 28. Gângioveanu, 9. M. Costea.
Gloria Bistriţa: 12. Tătăruşanu - 24. D. Matei, 25. D. Toma, 18. Frăsinescu, 15. Fl. Ganea, - 29. Negrean, 21. Nalaţi, 28. Ragipovici, 16. R. Dobre - 7. Coroian, 9. Tilincă. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Rezerve: 22. Albuţ, 4. Mureşan, 17. Codoban, 20. Târnăvean, 8. Arhire, 23. Trtovac, 30. L. Turcu.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Ionică Serea (central), Octavian Şovre, Florin Păunescu (asistenţi) şi Sorin Tarcea (rezervă). Observatorii întâlnirii de la Craiova vor fi Viorel Boiţ şi Nicolae Grigorescu.
Sursa: Mediafax
Ioan Ovidiu Sabău spune că obiectivul echipei sale este să obţină, în Bănie, un rezultat de egalitate.
" Universitatea Craiova vine după şapte rezultate bune, şase victorii şi un egal cu Rapidul. Cred că este într-un moment foarte bun şi va dori victoria, însă şi noi vrem, dar un rezultat de egalitate. S-au refăcut mai mulţi jucători, Arhire, Dumitra, deci nu avem probleme de lot. Mergem la Craiova să luăm un punct", a spus Sabău.
Referitor la faptul că meciul se va juca fără spectatori, tehnicianul Gloriei crede că acest lucru va fi un avantaj pentru echipa sa. "Fanii Universităţii se manifestă tot timpul împotriva echipei oaspete şi este destul de greu să joci în prezenţa unui stadion plin, la Craiova. Cred că este un avantaj pentru noi, nu pot să-mi dau seama cât de mare, dar este", a mai sus Ioan Ovidiu Sabău.
Managerul Universităţii Craiova, Ilie Balaci, regretă punctele pierdute în tur de echipa sa dar crede că "alb-albaştrii" încă pot prinde un loc de Cupa UEFA. "Păcat de punctele pierdute în tur, pentru că acum ne puteam gândi la un obiectiv mai îndrăzneţ, cum ar fi Cupa UEFA. Mai sunt 24 de puncte în joc, totul este posibil. Important este însă să câştigam cât mai multe meciuri şi să pregătim bine sezonul viitor. Este bine că jucătorii au ajuns la o maturitate atât în teren cât şi în afara lui", a spus Ilie Balaci.
Meciul de mâine de la Craiova va fi o reîntâlnire între portarul Universităţii, Mircea Bornescu, şi atacantul Gloriei, Cristian Coroian. În meciul tur, portarul i-a provocat o accidentare lui Coroian, care a fost nevoit să stea aproape şase luni în afara gazonului.
Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa, sâmbătă, ora 15.30, Telesport
Palmares: 33 13 5 15 47-46
Primul meci: 5-2, la Craiova, la 23 septembrie 1990
Scor maxim: 4-0, la Craiova în 1997, 2001 şi la Bistriţa, 0-4, în 2002
Ultima victorie a bistriţenilor în deplasare cu Universitatea Craiova: 2-1, la 18 martie 2007, pe stadionul "Naţional" din Bucureşti
În tur: 1-0
Echipe probabile:
Universitatea Craiova: 23. Bornescu - 18. Dănănae, 6. D. Stoica, 7. V. Găman, 4. Mitchell - 2. Bărboianu, 33. A. Ionescu, 13. Dilevski - 77. Wobay, 10. Fl. Costea - 20. Dina. Antrenor: Nicolo Napoli.
Rezerve: 22. Bănică, 24. Curteanu, 3. Barbu, 8. Săceanu, 32. Luţu, 28. Gângioveanu, 9. M. Costea.
Gloria Bistriţa: 12. Tătăruşanu - 24. D. Matei, 25. D. Toma, 18. Frăsinescu, 15. Fl. Ganea, - 29. Negrean, 21. Nalaţi, 28. Ragipovici, 16. R. Dobre - 7. Coroian, 9. Tilincă. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Rezerve: 22. Albuţ, 4. Mureşan, 17. Codoban, 20. Târnăvean, 8. Arhire, 23. Trtovac, 30. L. Turcu.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Ionică Serea (central), Octavian Şovre, Florin Păunescu (asistenţi) şi Sorin Tarcea (rezervă). Observatorii întâlnirii de la Craiova vor fi Viorel Boiţ şi Nicolae Grigorescu.
Sursa: Mediafax
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat