Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat marti, 28 aprilie 2020 23:00
Jucătorii de la FCSB care au ales să încalce restricţiile şi să se antreneze la baza din Berceni vor suporta singuri amenzile pe care le vor încasa din partea autorităţilor.
Direcţia Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti a anunţat că s-a sesizat după ce au apărut în spaţiul public imagini de la antrenamentul pe care aproape tot lotul de jucători al FCSB-ului l-a realizat la baza de pregătire din Berceni în dimineaţa zilei de luni.
Cum fotografiile, publicate de ProSport, dovedesc în mod clar că jucătorii şi cei din staff au încălcat restricţiile din ordonanţele militare impuse pe timpul stării de urgenţă, foarte probabil, Poliţia va impune amenzi care vor merge la pragul de sus al cuantumului acestora. Adică 20.000 de lei pentru fiecare! Ceea ce înseamnă peste 4.000 de euro.
Becali se spală pe mâini
"Se va ţine cont şi de faptul că a fost un gest premeditat, făcut cu bună ştiinţă, mai ales că e vorba despre un grup întreg, motiv pentru care sunt suficiente motive ca amenda aplicată, în cazul în care se va ajunge să se stabilească această sancţiune, să fie cea maximă", a declarat în exclusivitate, pentru GSP un avocat.
Amenzile fotbaliştilor nu vor fi suportate de club, care e şi el pasibil de o amendă fiindcă a permis să folosirea bazei pentru o activitate interzisă. Gigi Becali le-a transmis în mod clar celor din staff şi fotbaliștilor că nu el va suporta nicio sancţiune din cele pe care le-ar putea primi aceștia.
Clubul a încercat să o dreagă
"Dacă antrenamentul a fost organizat de club, atunci şi acesta va fi sancţionat cu o sumă care poate ajunge şi la 70.000 de lei", au precizat surse din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Totuşi, FCSB a reacţionat după apariţia imaginilor de la antrenament, în care se vedeau jucătorii stând la distanţe mici unii de alţii, împreună chiar şi cu antrenorii.
Șefii vicecampioanei au anunţat într-o postare ulterioară că "la cererea jucătorilor, clubul le-a pus acestora la dispoziţie terenurile din Baza Sportivă FCSB pentru a se pregăti". Apoi, pe Facebook, FCSB a oferit câteva cadre de la antrenament, însă numai cele în care se văd doar 2-3 jucători, alergând la distanţe de cel puţin 5-6 metri unul de altul.
Cu ce rămân din salarii?
Sumele din amenzile pe care cei prezenţi le-ar putea încasa nu sunt de neglijat. Mai ales în această perioadă, în care veniturile jucătorilor au din plin de suferit. Toţi cei care au fost la antrenament câştigă oricum doar 50% din salariul pe care au rulat până în luna februarie. La care s-ar mai putea adăuga 4.000 de euro, eventuala sancţiune a Poliţiei.
Spre exemplu, un fotbalist precum Valentin Creţu, care avea 10.000 de euro, după scăderea impusă de patron a ajuns la 5.000, din care, acum, ar mai rămâne cu sub 1.000 de euro dacă va primi amendă fiindcă a încălcat restricţiile.
"Gigi Becali inventează el lumea! O ia singur pe deal. Nu te poți aduna așa în timpul acestei situații. E stare de urgență și trebuie s-o respecte toți. E vorba de reguli, de Ordonanțe Militare. Nu poți să faci așa ceva chiar dacă ai certitudinea că poți asigura toate condițiile de securitate și sănătate"
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani
"N-am încălcat deloc Ordonanţa Militară. Nu eram nebuni să ne băgăm jucătorii în belele pentru câteva zile în plus"
Gigi Becali, patron FCSB
Câte o amendă pentru fiecare antrenament!
FCSB va continua să le pună jucătorilor la dispoziţie baza de pregătire şi, din informaţiile pe care GSP le are, Coman şi compania au în plan să meargă, măcar o dată la două-trei zile, pentru a efectua antrenament fizic. Avocatul cu care FCSB a discutat susţine că "o amendă reprezintă o sancţiune pentru încălcarea din ziua respectivă, dacă Poliţia va dovedi că au fost şi în altă zi, va urma o altă amendă. E logic, e ca şi cum te prinde radarul că ai viteză peste limita admisă de două ori, luni şi joi, iei două amenzi".
100.000 € doar pentru luni!
La antrenamentul de luni au participat, în total, cu tot cu cei din staff, peste 20 de persoane. Cu o amendă maximă pentru fiecare dintre aceştia, dar şi cu penalizarea de 70.000 de lei pentru club, s-ar depăşi pragul de 100.000 de euro. 30% din bugetul lunar de salarii pe care îl are FCSB. Din imaginiile publicate de presă doar doi din cei prezenți pe teren purtau măștile de protecție corespunzător.