Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit - Publicat vineri, 23 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 23 septembrie 2011 08:14
Preşedintele Federaţiei a dat-o la pace cu fostul său contracandidat din 2005 şi l-a introdus în structurile forului fotbalistic european: la Comisia de disciplină, în locul lui Lupescu, şi observator de jocuri. Sandu s-a aliat, astfel, din nou cu fraţii Becali
Mircea Sandu şi-a reconsiderat radical strategia după ce s-a debarasat de Ionuţ Lupescu şi de sindicaliştii lui intraţi cu forţa în structurile FRF, în 2005. Preşedintele Federaţiei a făcut o nouă mişcare surprinzătoare. L-a convins pe principalul său rival, Gică Popescu, să vină lîngă el şi să şi-i facă astfel din nou aliaţi pe fraţii Becali.
"Baciul" a acceptat, iar "Naşul" l-a propulsat prin influenţa pe care o are ca membru al Comitetului Executiv UEFA în Comisia de disciplină a organismului european. Locul era vacant după demisia de la FRF a fostului director general, Ionuţ Lupescu, devenit funcţionar al forului de la Nyon. În plus, Popescu a fost introdus şi pe lista observatorilor UEFA.
"Probabil că Mircea Sandu îi dă lui Gică Popescu o răsplată pentru nedreptatea care i s-a făcut la alegerile din 2005. Cred că s-a gîndit că peste 3-4 ani să aibă un urmaş şi l-a ales pe Gică Popescu"
Ioan Becali, fost impresar
"Nu pregătesc pentru nimeni postul de preşedinte. Nu e dinastie la FRF. Eu sînt actualul şi viitorul preşedinte. Cînd mă voi retrage, să cîştige cine va fi ales!"
Mircea Sandu, preşedintele FRF
"Naşul" a uitat că "Baciul" e cercetat penal
Relaţiile dintre Mircea Sandu şi Gică Popescu au fost deosebit de tensionate în ultimii 6 ani. "Nu accept sfaturi deocamdată de la persoane care sînt cercetate penal", l-a atacat dur preşedintele FRF, în 2009, pe fostul căpitan al Barcelonei. Popescu este cercetat în "Dosarul transferurilor", pentru cazul Bratu-Galatasaray.
De acest lucru se leagă şi Florin Prunea, suspendat de Mircea Sandu din structurile FRF fiindcă e implicat în "Dosarul Penescu-CCA": "Eu îi doresc succes lui Gică Popescu. Întrebaţi-l însă pe Mircea Sandu de ce pe mine m-a suspendat, iar pe Gică Popescu l-a propus la UEFA!". Sandu a reacţionat surprins: "Aaa, am uitat de asta. Dacă se va sesiza UEFA este o altă problemă. M-aţi făcut să-mi aduc aminte că sînt român. Bravo, români, sînteţi tari! Alţii vor să vă ajute, dar voi distrugeţi-vă între voi! Pe cine naiba să fi pus?!".
"Dacă vrea să vină în locul lui Mircea Sandu, preşedinte la Federaţie, Gică Popescu trebuie să înveţe meserie 3-4 ani. Are ocazia la UEFA. Nu mai contează că s-au mai «înţepat» între ei în ultimii ani"
Dumitru Dragomir, preşedintele LPF
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro