FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Scandal la Steaua: "Peluza roş-albastră" provoacă război! Jandarmeria în alertă

Articol de GSP - Publicat luni, 10 octombrie 2016 00:00

De câteva partide, peluza Stelei a reînceput să prindă viaţă. Prima tentativă de încropire a unei galerii roş-albastre a avut loc la meciul cu FC Voluntari, disputat la Ploieşti. Atunci au repărut steagurile şi scandările organizate în peluza Stelei.

Apoi, cu Villarreal şi cu CSU Craiova, numărul celor din galerie s-a înzecit, lucru observat inclusiv de jucători, care au avut cuvinte de laudă că, în sfârşit, au avut din nou parte de încurajări.

Totuşi, reorganizarea ultraşilor nu a atras numai aprecieri. Nucleul dur al celor din Peluza Nord, de unde s-au desprins foarte mulţi dintre componenţii noilor ultraşi, a luat atitudine şi a trecut chiar la ameninţări cu violența. Jandarmii se tem de eventuale incidente între galerii și sunt în alertă în vederea următorului joc acasă al Stelei, cu Gaz Metan. 

Sub protecţia anonimatului, unul dintre fanii care au ales să iasă de sub embargoul Peluzei Nord și s-a înscris în noua "Peluză roș-albastră" a ales să vorbească pentru Gazeta Sporturilor.

Au urmat dezvăluirile de insider ale respectivului suporter despre situația extrem de tensionată dintre ultrași, pe care le poți citi integral doar în ediția tipărită, din zori la chioșcuri și pe platforma digitală - AICI - după ora 00:00 

Tot azi exclusiv print:

» REPORTAJ DIN KAZAHSTAN Ce au găsit trimișii GSP la Astana » Mituri, cai şi extratereştri

» "Copilul ăsta o să ne încânte mulți ani de acum înainte" » Portretul lui Răzvan Marin și alte lucruri neștiute despre puștiul care a uimit la debutul în națională

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (72)
1272176246149826
Cosmin Dobre  •  11 Octombrie 2016, 00:15

Pt asa zisi "suporteri","ultrasi" sau cum se mai cheama ei...Steaua Bucuresti - Ajax Amsterdam 2-0 (4-2 d.p.) ~ Rezumat complet ~ 21 Februarie 2013....Steaua vs. Valencia 2-0 (4-3) unde erati lameciurile astea?erati pe stadion si cantati sunt sigur...A cui era Steaua pe vreamea aia?

677156095783399
Razvan Barbu  •  10 Octombrie 2016, 20:38

Dece Peluza Nord ii ameninta Ce treaba au cu ei Peluza nod a decis sa nu mai vina la meciuri Peluza Ros-Albastra sustine FCSB adica Steaua

ortega
ortega  •  10 Octombrie 2016, 16:27
Postat de Cristian Gutui pe 10 Octombrie 2016, 11:28

Frustratilor lasati copii aia-n pace sa isi sustina echipa, voi (Peluza Nord & Sud) vati dezis de aceasta vechipa nu mai faceti parte din acest club... dar, sunteti bineveniti la meciurile echipelor CSA-ului, voi sunteti trecutul ei sunt viitorul ... Forta Steaua, Forta FCSB !!!

Bă ăsta-i numele tău , sau faci mișto de tine însuți ? Ah ... ești fcsb-ist ... Scuze că te-am inoportunat ...

Vezi toate comentariile (72)
Comentează