Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 21 octombrie 2024 17:39 / Actualizat luni, 21 octombrie 2024 18:15
Ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan au reacționat, imediat după ce Dinamo a pierdut derby-ul cu FCSB, scor 0-2, în runda cu numărul #13 din Superliga.
Derby-ul cu FCSB le-a produs așteptări foarte mari fanilor dinamoviști, care au umplut Arena Națională. 45.469 de oameni au asistat la meci, număr record pentru un meci disputat cu Dinamo gazdă pe cel mai mare stadion al țării. Ultrașii au afișat și o scenografie de-a dreptul impresionantă, cu Maximus din filmul Gladiatorul, în prim plan.
GALERIE FOTO. Scenografie spectaculoasă și ironii înainte de Dinamo - FCSB
După meci, ultrașii dinamoviști au postat un mesaj pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan în care i-au felicitat pe cei care au străbătut sute de kilometri pentru a ajunge la meci. Aceștia vor rămâne în continuare lângă echipă și sunt conștienți că diferența de valoare dintre cele două rivale bucureștene este destul de mare.
![Gigi Becali, ofertă publică pentru Louis Munteanu: „Atât dau pe el”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/21102024/a940e6ee-5709-437e-bbc4-59a4402dad2b.jpg?width=195&height=130)
Suporterii au trimis un mesaj și pentru cei din conducere. Speră ca aceștia să descopere care sunt problemele și să le remedieze.
Mesajul Peluzei Cătălin Hîldan după ce Dinamo a fost învinsă de FCSB în derby
„Felicitări celor care au umplut Arena Națională!
Este evident că drumul va fi lung pentru a reveni în elită. Să apreciem efortul celor care au făcut sute de kilometri pentru a fi alături de echipă.
Dinamo, cu noi alături, nu are cum să nu se ridice. Poate conducerea vede ce nu merge și remediază.
Cu asemenea suporteri, nu poți să nu ții pasul. Sunt sute de suporteri care poate abia acum ajung acasă. E luni”, a fost mesajul postat de ultrași.
A fost o atmosferă de top. Bineînțeles că am pierdut trei puncte importante, dar, pentru mine, cea mai mare dezamăgire e că suporterii, atâția oameni veniți din afara României, din alte orașe, aveau așteptări mari... Asta mă face să mă simt rău, îmi pare rău pentru ei.
- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo
![„Chivu se face în seara asta” » Surpriză imensă în Italia: ședința decisivă are loc ACUM](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)