Articol de Iulia Iordache - Publicat marti, 31 ianuarie 2017 00:00
Din cauza lipsei medicului din cantonamentul cipriot, jucătorii lui Șumi au fost obligați să-și plătească din propriile buzunare consultațiile medicale.
Campioana trece prin momente incredibile în cantonamentul din Cipru! Astra nu îl are alături pe doctorul echipei, Mircea Miu, care a acuzat probleme de sănătate, iar fără ajutorul acestuia, problemele medicale au ridicat mari dificultăți.
În meciul amical contra celor de la Ural, câștigat de giurgiuveni cu 1-0, unul dintre fotbaliștii Astrei s-a accidentat, iar banca tehnică a românilor a fost nevoită să ceară ajutorul formației adverse!
Damien Boudjemaa, 31 de ani, a suferit o contractură musculară și din cauza lipsei unui medic, mijlocașul a fost nevoit să meargă la un spital din zonă și să își plătească singur consultația! Alt jucător cu probleme este Cristian Săpunaru. Acesta tușește de o săptămână, însă de-abia ieri a fost văzut de un doctor.
În stagiul de pregătire al Astrei, șeful staff-ului medical este un masor, care trăiește cu emoții fiecare antrenament și meci, sperând să nu se întâmple nimic grav cu elevii lui Șumudică, din cauza faptului că nu are o pregătire adecvată acestor situații.
"Voi urma căile legale"
Marius Șumudică este singurul om de la Astra care nu și-a încasat restanțele financiare și a declarat că va face tot ce este necesar ca să își recapete banii. "E adevărat că nu mi-am primit salariul. Așa am înțeles și eu, că aș fi singurul rămas în această situație. Domnul Petre Buduru are o vorbă de care voi ține cont: dacă nu-ți convine, urmează căile legale. Așa voi face", a declarat Șumi la DigiSport.
6luni mai durează angajamentul pe care Șumudică îl are cu Astra. Din vară, antrenorul va pleca foarte probabil în străinătate
2.600.000 €au intrat în conturile Astrei după calificarea în primăvara Europa League
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”