FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Se vinde Dinamo până la urmă? » Deznodământ amânat pentru finalul campionatului

Menținerea în prima ligă este crucială pentru vânzarea lui Dinamo
Menținerea în prima ligă este crucială pentru vânzarea lui Dinamo

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2020 09:40 / Actualizat joi, 18 iunie 2020 11:00

Investitorii care se laudă că sunt interesați de Dinamo au transmis că amână discuțiile pentru eventuala preluare a clubului ca să vadă dacă echipa se menține în Liga 1. Răspunsul la întrebarea „Se vinde Dinamo?" se amână pentru finalul campionatului. 

Spaniolii lui Juan Melero și Pablo Cortacero n-au mai dat niciun semn și așteaptă să vadă dacă echipa se salvează de la retrogradare.

Claudiu Florică are de închis situația la Charlton Athletic, iar apropiații săi au povestit pentru GSP: „În continuare, e dispus să investească la Dinamo, de aceea a susținut programul DDB, dar așteaptă să vadă cum se termină acest sezon. Asta a fost ideea lui încă de la începutul primăverii". 

Pe lista eventualilor cumpărători au apărut și niște turci, care au transmis același lucru, „vorbim după ultima etapă", plus o companie offshore din Luxemburg. 

Alții doar își fac reclamă. Mohammad Murad, libanez cu multiple afaceri după Revoluție în România, a zis inițial că ar fi tentat de Dinamo, ieri a întors placa: „Am vrut să investesc acum doi ani, dar nu prea am ajuns la o concluzie. Fotbalul românesc e absorbant de bani".

Singura alternativă la orizont: programul DDB, susținut verbal și de Ionuț Negoiță, fanii deținând acum 20,06% din Dinamo. Din 31 iulie vor ajunge chiar la 27,56%, după ce au creditat clubul cu peste jumătate de milion de euro.

„Am semnat un memorandum cu acționarul majoritar, prin care avem dreptul să cumpărăm clubul în termen de 60 de zile. Suntem foarte hotărâți să facem acest pas istoric. Nu dăm la o parte vreun potențial investitor, dimpotrivă, credem că Dinamo ar deveni și mai atractiv pentru un investitor serios” - Comunicat Program DDB

13 mii de euroau strâns suporterii din vânzarea biletelor la meciul cu Chindia, amânat. Sunt aproape să anunțe sold out și pentru partida ce ar trebui să se dispute cu Sepsi, sâmbătă

Negoiță, viitor socio DDB

Ionuț Negoiță s-a plâns ieri: „Din păcate, nu e niciun investitor care să-și asume toată responsabilitatea de a face performanță, de a menține clubul pe linia de plutire. Fanii lui Dinamo au făcut ceva remarcabil, unic în România. Eu, sincer, vreau ca fanii să preia clubul. Eu voi rămâne mereu dinamovist și voi face tot ceea ce pot ca să ajut. 

Și după ce voi ieși din acționariatul lui Dinamo, voi rămâne apropiat de club. Doar vreau să cedez responsabilitatea. O să-mi fac și card DDB Elite". 1.948 euro costă un card Elite, de banii aceia poți avea numele pe tricoul echipei în sezonul viitor.

Rednic: „Am dat prime de 70.000 de euro la Dinamo!"

Mircea Rednic trage din nou în „câini". „Eu am dat prime în jur de 70.000 de euro la Dinamo! Nu mai vorbesc de împrumut! Socotiţi câte carduri se pot lua de 70.000 de euro! Asta cu cardurile e un lucru bun pentru cei care nu au nicio treabă cu Dinamo, cum e Stanciu. Cei care au trecut prin curtea lui Dinamo şi au avut de câştigat ar trebui să facă mai mult decât un card de 2.000 de euro", a spus, ieri, „Puriul". 

Tehnicianul susține că va fi greu ca echipa să fie preluată: „Eu am fost acolo şi ştiu. Unul care o ia ca pe o afacere se lasă greu. Fără stadion, cu datorii care apar din toate părţile şi o să mai apară va fi foarte greu". 

Rednic l-a înţepat şi pe Ionuţ Negoiţă: „La fotbal, patronul oferă plăcerea suporterilor de a veni la meci, le oferă performanţă. La Dinamo e invers! Suporterii plătesc salariile, plătesc licenţa şi preşedintele, patronul, plânge că nu vine nimeni să ia clubul şi că nu se implică nimeni. Păi, tu nu eşti patron? Dacă eşti patron, tu răspunzi de club!"

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Ionuț Negoiță s-a săturat și atacă: „Unii vorbesc, dar nu dau 10 lei!” » Cui vrea să dea clubul + „O să îmi fac card DDB”

Ionuț Negoiță, reacție în miez de noapte despre apariția investitorului libanez

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
cordell.hull
cordell.hull  •  18 Iunie 2020, 12:49

“Negoiță, viitor socio DDB”... sa vedem ce înseamnă socio...

cordell.hull
cordell.hull  •  18 Iunie 2020, 12:48

SOCIO- „grup social, societate”. ◊ L. socius „aliat, asociat” > fr. socio-, engl. id., it. id. > rom. socio-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., studiere de pe baze biologice a grupurilor animale și a societăților umane; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitate a factorilor psihogeni traumatizanți de ordin social, care provoacă boli psihice; ~gonie (v. -gonie), s. f., cercetare a genezei relațiilor caracteristice societăților civilizate; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca formațiuni istorice concrete. 2. Disciplină sociologică empirică, descriptivă și inductivă; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Metodă sociologică de reprezentare grafică, pe bază de teste sociometrice, a relațiilor existente între membrii unui microgrup social. 2. Reprezentare grafică a evoluției unui fenomen social; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Știință care studiază societatea omenească și legile ei de dezvoltare. 2. Studiul asocierii organismelor; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ansamblul procedeelor sociologice folosite în studierea cantitativă a relațiilor psihice dintre membrii grupurilor sociale mici; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., sociologie descriptivă; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare de comportament determinată de defectele educației generate de medii sociale nefavorabile; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., disciplină care studiază acțiunea patogenă a mediului concret asupra vieții psihice; ~sferă (v. -sferă), s.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează