Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 aprilie 2021 17:52 / Actualizat miercuri, 28 aprilie 2021 18:41
Brigada condusă de Andrei Chivulete a comis două erori mari în prima repriză a partidei dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Academica Clinceni, încheiată 1-0.
Sepsi a deschis scorul în minutul 38, prin Bryan Nouvier. Mijlocașul lui Sepsi a plecat dintr-o poziție de ofsaid. Răzvan Patriche, apărătorul oaspeților, a făcut pasul în față. Asistentul Andrei Constantinescu nu a ridicat însă fanionul, iar Nouvier a înscris cu mult calm, pe sub portarul Ureche. Protestele vehemente venite din tabăra oaspeților au fost în zadar.
Penalty nedat în Sepsi - Clinceni
Cu un minut înaintea finalului primei reprize, Andrei Dumiter a preluat mingea în colțul careului de 16 metri. A fost mai rapid decât Florin Garoș, a împins balonul, apoi a fost lovit peste picior. „Centralul” Andrei Chivulete și asistentul Andrei Constantinescu au fost plasați excelent, dar au lăsat jocul să meargă. Reluările arată un contact clar.
Citește și alte știri din play-off:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat