Articol de GSP - Publicat joi, 17 iunie 2021 16:48 / Actualizat joi, 17 iunie 2021 17:24
Sepsi OSK a anunțat transferul fundașului portughez Hugo Sousa (29 de ani), ultima dată legitimat la Astra Giurgiu.
- Sepsi Sfântu Gheorghe va juca fie cu Spartak Trnava (Slovacia), fie cu Mosta FC (Malta) în turul 2 preliminar al Conference League.
Sepsi OSK, locul 4 în sezonul trecut al Ligii 1, continuă să se întărească înainte de preliminariile pentru UEFA Conference League. Trupa lui Leo Grozavu a anunțat transferul stoperului portughez Hugo Sousa, care din octombrie 2020 evolua la Astra.
Hugo Sousa, oficial la Sepsi OSK
Sousa a semnat un contract valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, anunță Sepsi OSK.
Hugo Sousa a mai evoluat în România pentru FC Brașov și Astra, iar în străinătate pentru AEL Limassol și AE Pafos (Cipru), Sporting B (Portugalia), Waasland-Beveren (Belgia) și Aris Salonic (Grecia).
La Astra a adunat 24 de meciuri, un gol, o pasă decisivă și 8 cartonașe galbene.
Mai multe știri din Liga 1:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”