FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI

Uriaș adus de Sepsi, după ce a ratat transferul lui Kyle Lafferty » În 2018, a costat 1 milion de euro

Simone Rapp (28 de ani) FOTO Imago
Simone Rapp (28 de ani) FOTO Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 februarie 2021 15:39 / Actualizat miercuri, 17 februarie 2021 16:11

Sepsi Sf. Gheorghe l-a transferat pe atacantul Simone Rapp (28 de ani), fost internațional de tineret, liber de contract după ce a reziliat cu Lausanne-Sport, locul 7 din campionatul Elveției.

Sepsi s-a reorientat rapid după ce a ratat transferul nord-irlandezului Kyle Lafferty, care a ajuns în Scoția, la Kilmarnock. Formația din Sfântul Gheorghe l-a prezentat oficial pe Simone Rapp, un „turn” de 1,93 metri înălțime, care a semnat un contract până la finalul actualului sezon, cu opțiune de prelungire.

Simone Rapp, noul jucător al lui Sepsi Sf. Gheorghe

Ultima echipă pentru care a evoluat Simone Rapp a fost FC Thun, unde era împrumutat de la Laussane Sport. Atacantul elvețian nu a mai evoluat într-un meci oficial de pe 10 august 2020, când Thun a disputat barajul de menținere cu FC Vaduz. Rapp a marcat în meciul retur, câștigat de formația sa cu 4-3, dar Vaduz a câștigat prima manșă cu 2-0 și a promovat în prima ligă.

300 de mii de €este cota de piață a lui Simone Rapp

Simone Rapp a evoluat pentru selecționatele de tineret ale Elveției și a înscris un singur gol, pentru reprezentativa U20. La începutul anului 2018, Lausanne l-a cumpărat cu 1 milion de euro de la Thun. Atacantul nu s-a acomodat în tricoul formației de pe Stade de la Tuiliere și a fost împrumutat la St. Gallen și la Thun, echipa de unde a fost cumpărat de Lausanne Sport.

Uriaș adus de Sepsi, după ce a ratat transferul lui Kyle Lafferty » În 2018, a costat 1 milion de euro
Simone Rapp, prezentat oficial la Sepsi Sf. Gheorghe

Kyle Lafferty: „Mi s-a părut un proiect ambițios la Sepsi”

Kyle Lafferty a recunoscut că a negociat cu Sepsi și a vorbit în termeni laudativi despre proiectul echipei din Sfântu Gheorghe.

„Am discutat cu cei de acolo despre proiect. Despre nivelul la care este acum clubul, despre ce investiţii vor să facă şi unde vor să îl ducă. Îţi spun sincer că mi s-a părut un proiect ambiţios, foarte interesant. Am avut o ofertă şi din altă parte din Liga 1, dar cei de la Sepsi au fost mai decişi, mi-au propus ceva concret. Nu a fost să fie.[...] Nu vreau să dezvălui numele celuilalt club, din respect pentru cei de acolo. Dacă ar fi fost o ofertă concretă, discutam fără probleme. Negocierile cu Sepsi pot spune că sunt închise definitiv. Nu cred că vor reveni cu o propunere mai bună. Poate că o să vin în România, când se va putea, măcar ca turist”, a spus Lafferty, conform ProSport.

VIDEO. Simone Rapp, la Sepsi. Golurile marcate de elvețian în sezonul 2019-2020: 

Citește și alte știri despre Liga 1:

GSP a făcut două simulări pe lupta la titlu în Liga 1 » În ambele scenarii, aceeași campioană din trioul FCSB - CFR Cluj - Craiova!

Becali e convins că Budescu vine la FCSB, dar o altă echipă a intrat pe fir: „Va fi prima lui opțiune din Liga 1, vă zic sigur”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Superliga
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”
Nationala
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (1)
leu.mr
leu.mr  •  17 Februarie 2021, 18:09

Deci nu a jucat de 6 luni...pina isi intra in forma ii expira contractul !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează