FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Sîrbul Beljici va semna un contract pe 3 ani, Gauracs va fi împrumutat pînă în vară

Articol de GSP - Publicat joi, 14 ianuarie 2010 00:00

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului, Ion Taban, a declarat că mijlocaşul sîrb Nikola Beljici va semna un contract valabil trei ani cu formaţia giuleşteană, în timp ce atacantul leton Edgar Gauracs va ajunge sub formă de împrumut în Grant

"Beljici de la OFK Belgrad va semna un contract cu noi pe trei ani imediat cum ajunge la Bucureşti pentru că deja ne-am înţeles.
În ceea ce-l priveşte pe letonul Gauracs, va sosi marţi pentru a parafa actele. Am ajuns la un acord atît cu el pentru transfer, cît şi cu Ventspils, e totul clar. Va fi împrumutat, iar la finalul sezonului vom avea prima opţiune pentru achiziţionarea sa în schimbul unei sume de bani asupra căreia ne-am înţeles", a spus Taban.

Sîrbul Beljic (26 de ani) este legitimat la OFK Belgrad din vara anului 2007, iar în cariera sa a mai trecut pe la Steaua Roşie Belgrad, Buducnost şi Jedinstvo, avînd şi o selecţie în naţionala U21 a plavilor.

Cel de-al doilea jucător care va ajunge la Rapid, letonul Edgars Gauracs (21 de ani), legitimat la vicecampioana Letoniei, Ventspils, este căpitanul şi golgheterul al zi al echipei naţionale de tineret. În toamnă, atacantul a marcat trei goluri în partida cu naţionala de tineret a României în victoria naţionalei sale, scor 5-1, din cadrul preliminariilor Campionatului European.

sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga

Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”

Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (5)
 •  14 Ianuarie 2010, 21:49

mda ivelja matic belici ... trageti singuri concluziile ...

alicsandru
alicsandru  •  14 Ianuarie 2010, 21:32

sa vedem ce-i pot picioarele

 •  14 Ianuarie 2010, 20:05

bogdaproste,sa fie primit!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează