Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 12 februarie 2023 14:46 / Actualizat duminica, 12 februarie 2023 15:40
Sorin Cârțu, președintele de la CS Universitatea Craiova, a comentat două dintre cele mai controversate faze din meciul cu CFR Cluj, câștigat de olteni cu 2-0.
Oficialul oltenilor l-a criticat pe fundașul central Andrei Burcă, considerând că a pus presiune pe arbitrul Marcel Bîrsan pentru a acordat penalty pentru clujeni în minutul 20.

În plus, acesta a vorbit și despre faultul pe care Cristi Manea l-a făcut la marginea careului, din care a rezultat lovitura liberă transformată de Andrei Ivan.

Sorin Cârțu îl atacă pe Andrei Burcă
„Sunt 3 puncte meritate. Am mai văzut comentarii, ba că nu a fost fault, ba se cerea nu știu ce penalty. Meciul a avut desfășurarea asta și datorită tehnologiei VAR. În alte partide de tipul ăsta, cu CFR Cluj, fără VAR, cred că ar fi fost o schimbare de scor, de desfășurarea a partidei. Presiune pe care o puneau jucătorii...
Am înțeles că au fost niște comentarii, că de ce a luat galben (n.r. - Cristi Manea). Păi, a ridicat piciorul. E într-o alunecare care ridică piciorul. Orice alunecare în care faci fault și ridici piciorul se sancționează cu galben. Lucrurile sunt clare.
Iar circul ieftin pe care l-a făcut Burcă în careu... Așa ceva... Și ce presiune! Cât a stat arbitrul, Burcă era pe el. Nu a plecat de acolo ca să-i explice că nu a putut să dea în minge. Iar el a dat un luft... E posibil să comentezi o asemenea fază și să pui presiune? ”, a spus Sorin Cârțu în emisiunea „Liga DigiSport”.
Aici, la faza de le-a dat fault la 16 metri, înainte de gol, consider că am jucat mingea. Nu a fost nici fault, dar mi-a dat cartonaș galben!
Am jucat mingea și m-am dus din inerție, el a forțat să obțină ceva. Le-a acordat o fază foarte periculoasă din nimic, le-a pus mingea pe 16 metri. În plus, este al treilea cartonaș galben pe care-l iau pe nedrept. Și cu FCSB la fel, nici nu l-am atins. Măcar dacă ar fi fost de galben, pentru că dacă mai iau unul voi fi suspendat pe nedrept.
- Cristi Manea, la Orange Sport, după meci
VIDEO Andrei Ivan după victoria cu CFR Cluj: „Trebuie să mergem la București și să învingem FCSB”
Citește și:
Universitatea Craiova i-a pus gând rău rivalei FCSB » Mesajul amenințător după victoria cu CFR Cluj


