Articol de David Marinescu - Publicat luni, 09 octombrie 2023 19:01 / Actualizat luni, 09 octombrie 2023 19:58
Gheorghe Hagi (58 de ani), antrenorul celor de la Farul Constanța, i-a transmis un mesaj lui Dănuț Lupu (56 de ani), fostul lui coleg de la naționala României, care a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru conducere fără permis.
Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare, iar duminică după-amiază a fost luat de Poliția Română de pe aeroportul Otopeni și încarcerat la Penitenciarul Rahova. El se întorcea din Emiratele Arabe Unite, de la Dubai.
În ciuda divergențelor avute între el și Lupu de-a lungul anilor, fostul dinamovist spunând în mai multe rânduri că antrenorul Farului nu a fost cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc, Gheorghe Hagi i-a transmis acestuia un mesaj.
Gheorghe Hagi, reacție după condamnarea primită de Dănuț Lupu: „Sper să treacă peste lucrul ăsta foarte rapid”
„Trece printr-o perioadă prin care cred că nu-și dorește nimeni. E ultimul lucru la care se gândește fiecare: «Aoleu, să nu ajung acolo»
Îmi pare foarte rău. Sper să treacă peste lucrul ăsta foarte rapid. Să vină, să fie liber, să iasă și să fie cu noi. Nu am nimic cu el. Am fost colegi, am jucat, am fost câteodată rivali.
Din punctul meu de vedere, nu am avut nimic, niciodată. Am spus că nu mă supăr pe niciun coleg de-al meu. Fiecare e liber să zică ce vrea, nu înseamnă că e și adevărat. Fiecare poate să zică lucruri, fiecare poate să comenteze în felul lui, fiecare e liber.
Îi doresc să treacă foarte repede și să aibă puterea să treacă peste. Să fie liber și să muncească pentru fotbal, să facă lucruri pentru fotbal”, a declarat Gheorghe Hagi, la Fanatik.
VIDEO. Dănuț Luțu a fost arestat de pe Aeroportul Otopeni
Dănuț Lupu (56 de ani) a revenit duminică după-amiază în România și a fost încătușat de polițiști pe aeroportul din Otopeni, urmând a-și executa pedeapsa de 7 luni și 10 zile de închisoare, primită după ce a fost prins de două ori conducând fără permis.
Fostului fotbalist i-a fost anulat carnetul de șofer încă din 30 aprilie 2001, când a fost surprins la volan după ce consumase băuturi alcoolice.
Lupu a aterizat la Otopeni în jurul orei 14:40, cu un zbor din Dubai, încătușat de polițiști, apoi scos în afara aeroportului și urcat în mașina de poliție, de unde a fost transportat la Penitenciarul Rahova.
Lupu și-a ascuns cătușele cu o haină bleumarin și nu a spus nimic în momentul în care a fost escortat de polițiști spre ieșirea din aeroport, printre zecile de jurnaliști.
Fostul fotbalist a primit sentința pe 2 octombrie, iar tot atunci a declarat că nu se află în țară și va reveni la finalul săptămânii. În ziua în care a fost condamnat, Lupu a fost dat în urmărire de Poliție.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!