FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Spaniolii de la Dinamo părăsesc Bucureștiul. Motivele și când vor să discute cu fanii-acționari. Cum arată noua conducere, după plecarea oficială a lui Dănciulescu

Rufo Collado este noul director sportiv de la Dinamo
Rufo Collado este noul director sportiv de la Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 14 august 2020 12:56 / Actualizat vineri, 14 august 2020 15:43

Pablo Cortacero a devenit de ieri acționarul majoritar al clubului din Ștefan cel Mare după ce-a ajuns la un acord cu Ionuț Negoiță. Ibericul a fost ieri la LPF, unde a fost introdus președintelui Gino Iorgulescu, iar astăzi ar fi trebuit să meargă în audiență la FRF, pentru o întrevedere cu Răzvan Burleanu.

UPDATE 15:38 - Rufo Collado, noul director sportiv al lui Dinamo 

Așa cum GSP.ro a anunțat în exclusivitate, ibericul Rufo Collado (46 de ani) este noul director sportiv al grupării din șoseaua „Ștefan cel Mare”. Dinamo a anunțat în urmă cu scurt timp, pe pagina de Facebook, oficializarea mutării. 

Dinamo București anunță numirea spaniolului Rufo Collado în funcția de director sportiv al clubului din Ștefan cel Mare. Dinamo București îi urează bun venit lui Rufo Collado la clubul din Ștefan cel Mare și cât mai multe performanțe alături de echipa noastră! Noul director sportiv al clubului Dinamo București va fi prezentat oficial în următoarele zile”, se arată în comunicatul emis de club.

Născut pe 17 iunie 1974 la Jaen, Rufo Collado Fernandez va fi responsabil și va avea puteri depline în ceea ce privește partea sportivă a clubului, 

UPDATE 14:35 - Dănciulescu părăsește Dinamo OFICIAL

Dinamo și Ionel Dănciulescu au întrerupt colaborarea, a anunțat site-ul oficial al clubului alb-roșu. Locul lui Danciu va fi luat de Rufo Collado. „Directorul sportiv Ionel Dănciulescu nu va mai continua activitatea la Dinamo București în următorul sezon competițional. Clubul nostru și Ionel Dănciulescu au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.

Știrea inițială - Collado este la comandă până la Melero 

Această ultimă întâlnire a fost anulată în ultimul moment întrucât Pablo Cortacero se pregătește să părăsească Bucureștiul. Noul șef al clubului se întoarce în Spania, de unde va reveni la București peste o săptămână, alături de Juan Jose Melero, cel ce va fi numărul 1 executiv la Dinamo. 

  • Juan Jose Melero, fostul vicepreședinte al Ligii spaniole, are conexiuni multiple în fotbalul internațional. 
  • În tot acest timp, în Capitală a rămas Rufo Collado, omul de încredere al lui Cortacero, care va avea funcția de director sportiv și se va ocupa de urgență de reorganizarea grupării. El își va alege colaboratorii din România. 
  • Collado îl va avea alături pe Cornel Țălnar, care a ținut aproape de spanioli de la bun început, pe avocatul Dorin Șerdean, care va fi președintele Consiliului de Administrație, și va avea discuții și cu Gigi Mulțescu.

Armada de jucători spanioli la Dinamo

Până la aducerea unui nou antrenor, „SMURD" Gigi Mulțescu se va ocupa de echipă. Va rămâne în club, indiferent ce se va întâmpla, ca director tehnic. Antrenorul de 68 de ani va pregăti formația pentru noul campionat, până la un răspuns final din partea lui Cosmin Contra sau a vreunui tehnician iberic.

 Totodată, se încearcă rezolvarea, cât mai repede posibil, pentru aducerea a cel puțin 7 jucători spanioli, care au activat în primele trei ligi spaniole. Pentru ca ei să înceapă de urgență antrenamentele în vederea noului sezon.

Mărginean către Cortacero: „Întâlniți-vă cu suporterii lui Dinamo!" 

Cortacero a fost îndrumat să poarte o discuție cât mai curând posibil cu fanii-acționari din programul socios DDB. Ar fi trebuit tot azi, doar că el a ales să plece înapoi, acasă. Ioan Mărginean, fostul fotbalist din anii 80 al dinamoviștilor, care este și membru socios, i-a îndemnat pe spanioli să aibă o întâlnire cât mai curând posibil, pentru a ajunge la un consens. Program DDB deține 27,5 la sută din acțiuni după ce-a împrumutat clubul cu 570.000 de euro, iar până acum fanii nu au fost băgați în seamă la negocieri, deși aveau semnat un memorandum cu Ionuț Negoiță.

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Mișcări de trupe la Dinamo! O legendă, izgonită de la club + Ar putea transfera un superjucător!

Fac orice ca să rămână la Dinamo: doi oameni importanți nu vor să fie dați afară! Unul dintre ei a devenit șoferul spaniolilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (76)
dvd1
dvd1  •  15 August 2020, 03:48

Dinamo cea mai sigura varianta pt retrogradare de pe ultimul loc. Spaniolii astia au spalat ceva milioane si o sa dispara foarte curind si nu o sa-i mai gaseasca nimeni

creeperno
creeperno  •  14 August 2020, 22:48

Minunate deciziile pana acum

misu.78
misu.78  •  14 August 2020, 21:27
Postat de zamorano pe 14 August 2020, 19:01

Mărginean nu e ăla care şi-a dat 75k de euro primă cu o zi înainte de a fi dat afară de la Mediaş? Cum se adună ăştia pe dinamou ca ***

Vreo 58k erau...

Vezi toate comentariile (76)
Comentează