Articol de GSP - Publicat sambata, 15 august 2020 19:06 / Actualizat marti, 18 august 2020 09:34
Dinamo a emis azi un comunicat de presă în care a avut un mesaj pentru fanii-acționari, care au protestat în ultimele zile pentru că nu au fost consultați și invitați la negocierile cu Pablo Cortacero, spaniolul care a cumpărat echipa de la Ionuț Negoiță.
Pablo Cortacero a preluat-o joi pe Dinamo, după mai multe discuții cu Ionuț Negoiță, iar vineri a plecat din țară, fără să discute cu fanii-acționari, care dețin 27,5% din acțiuni, prin programul „Doar Dinamo București”.
După mai multe mesaje publicate de Peluza Cătălin Hîldan, în care fanii s-au declarat nemulțumiți de faptul că au fost ignorați de conducere, Dinamo a emis un comunicat prin care anunță că noua conducere vrea să-i invite la discuții în perioada următoare și îi asigura că sunt importanți în proiectul lor.
Am apreciat efortul făcut, în plină pandemie, de suporterii dinamoviști pentru salvarea clubului și considerăm că demersul lor, unic in România, a făcut posibilă această tranzacție.
Provenim dintr-un fotbal în care suporterii sunt prezenți în viața echipei și subliniem pe această cale că fanii dinamoviști sunt cel puțin la fel de importanți ca și clubul pe care l-am preluat în această săptămână.
Timpul scurt avut de reprezentanții noștri la București nu a făcut posibilă până acum întâlnirea cu suporterii dinamoviști, acționari ai clubului prin Program DDB, dar îi asigurăm că în cel mai scurt timp vom demara discuțiile cu cei care sunt, din punctul nostru de vedere, sufletul acestei echipe. Suntem convinși că vom avea o colaborare de lungă durată, benefică pentru tot ce înseamnă Dinamo și împreună putem deveni acea forță care să aducă rezultatele așteptate de câțiva ani de toată suflarea alb-roșie.
Doar împreună cu suporterii noștri putem fi cei mai buni!
- comunicat Dinamo