Articol de Andrei Vochin - Publicat duminica, 13 martie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 13 martie 2011 22:59
Egalîndu-l pe Bogdan Stancu în fruntea ierarhiei marcatorilor din Liga 1, cu 13 reuşite, machidonul devine cel mai în formă "tricolor" înaintea meciului decisiv pentru Europene
Tricoul scris în memoria mamei sale, decedată prematur la începutul acestui an, pe care timişoreanul îl arată după fiecare gol marcat, ar trebui să fie un accesoriu indispensabil echipei naţionale în deplasarea crucială de la Zenica din finalul lunii martie. Ianis a demonstrat în acest start de sezon că este cel mai în formă om de atac dintre toţi posibilii "tricolori". După "dubla" din prima etapă contra Mediaşului, după golul şi acţiunea de gol cu care a decis, week-end-ul trecut, victoria Timişoarei pe terenul campioanei CFR, aseară a înscris din nou, deschizînd scorul şi calea către izbînda zdrobitoare a Banatului contra Olteniei.
Într-un moment în care atacanţii români au probleme serioase, forma lui Ianis întreţine speranţele noastre pentru meciul decisiv din preliminariile CE din Bosnia. Cînd Mutu n-are constanţă, cînd Marica şi Deac nu joacă la echipele de club, cînd Daniel Niculae abia dacă-şi revine după accidentare, nu ne rămîne decît să ne gîndim că într-o seară de primăvară, la Zenica, un tricou va salva România. Tricoul cu mesajul "Pt. mama".
4 goluri a marcat Zicu în primele 3 etape
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro