INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUPERCUPA PORTUGALIEI

FOTO Remontada incredibilă în Supercupa Portugaliei dintre Sporting Lisabona și FC Porto » S-au marcat șapte goluri

Remontada incredibilă în Supercupa Portugaliei dintre Sporting Lisabona și FC Porto » S-au marcat șapte goluri / Foto: Imago Images +25   FOTO
Remontada incredibilă în Supercupa Portugaliei dintre Sporting Lisabona și FC Porto » S-au marcat șapte goluri / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2024 12:03 / Actualizat duminica, 04 august 2024 12:07

Supercupa Portugaliei disputată de Sporting Lisabona și FC Porto a avut un deznodământ incredibil. Porto, câștigătoarea Cupei, s-a impus cu scorul de 4-3, deși după doar 24 de minute a fost condusă de campioana Portugaliei cu 3-0.

După doar șase minute de joc, Inacio a deschis scorul printr-o lovitură de cap cu pământul, de la opt metri, din centrarea lui Goncalves.

Sporting Lisabona a făcut spectacol cu FC Porto în primele 24 de minute

Trei minute mai târziu, Goncalves a trecut în postura de finalizator. El a pus latul la centrarea de la firul ierbii livrată de Gyokeres, iar portarul Costa nu a putut să blocheze cu piciorul balonul deviat de un coechipier, chiar dacă s-a aflat pe direcția șutului și a atins mingea.

Sporting Lisabona - FC Porto 3-4 » Cele mai importante imagini / Foto: Imago Images
Sporting Lisabona - FC Porto 3-4 » Cele mai importante imagini / Foto: Imago Images
Sporting Lisabona - FC Porto 3-4 » Cele mai importante imagini / Foto: Imago Images
Sporting Lisabona - FC Porto 3-4 » Cele mai importante imagini / Foto: Imago Images
Sporting Lisabona - FC Porto 3-4 » Cele mai importante imagini / Foto: Imago Images
+20 FOTO

Gyokeres a livrat a doua pasă de gol, de data acesta pentru Quenda în minutul 24. Voleul său spectaculos, cu pământul, din interiorul careului advers, părea să fie reușita care să trimită Supercupa Portugaliei către echipa care l-a lansat pe Cristiano Ronaldo în fotbalul mare, în mandatul de antrenor al lui Ladislau Boloni.

FC Porto a reînceput remondata după o gafă comică în defensiva lui Sporting

Revenirea lui FC Porto a început după o respingere defectuoasă a lui Debast, stoperul lui Sporting Lisabona. Fără să vrea, el i-a așezat balonul perfect lui Galeno, în minutul 28, care a strecurat mingea fără emoții pe lângă portarul Kovacevic. Scorul final al primei reprize a fost 3-1 pentru Sporting Lisabona.

Tabela a rămas nemodificată până în minutele 64 și 66, când FC Porto a reușit să restabilească egalitatea în meci. Mai întâi, Nico Gonzalez a reluat cu ristul exterior centrarea lui Borges, de la 10 metri de poarta adversă în poziție centrală, și l-a lăsat fără răspuns pe Kovacevic. Ulterior, Galeno a avut de îndeplinit doar o simplă formalitate, după ce a fost lăsat singur cu poarta goală de centrarea lui Eustaquio. S-a făcut 3-3, iar Porto era de acum echipa care venea din spate cu un moral excelent.

Supercupa Portugaliei a avut nevoie de prelungiri pentru a-și decide câștigătoarea. Ivan Jaime a șutat, în minutul 101, de la aproximativ 23 de metri în blocajul unui adversar. Mingea s-a transformat într-un lob imparabil pentru ghinionistul Kovacevic, iar FC Porto a reușit să o întoarcă pe Sporting Lisabona de la 0-3 la 4-3.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (3)
Axxa33
Axxa33  •  05 August 2024, 06:32

Ce cuvânt românesc este "remontada"?!?! De cuvântul "REVENIRE" ați auzit? Folosiți dexonline.ro dacă aveți dubii!

Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  04 August 2024, 15:35
Postat de letsgocaps pe 04 August 2024, 12:34

Mestere Manole, poate data viitoare cand vorbesti despre un eveniment sportiv ne spui si unde s-a desfasurat ...

Cum unde? Intre Lisabona si Porto...

letsgocaps
letsgocaps  •  04 August 2024, 12:34

Mestere Manole, poate data viitoare cand vorbesti despre un eveniment sportiv ne spui si unde s-a desfasurat ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează